Mesajul de felicitare al Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir adresat Preasfinţitului Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni cu prilejul celebrării zilei protectorilor cerești

1641

Preasfinţitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, își cinstește duminică, 12 iulie 2020, ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova i-a adresat un mesaj de felicitare.

Preasfinţia Voastră,

Dragă confrate întru Hristos

În zi de aleasă prăznuire duhovnicească, atunci când suflarea ortodoxă îi cinsteşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, aducem Preasfinţiei Voastre cele mai frumoase urări de bine, însoţite de gânduri senine.

Cu acest deosebit prilej, Vă adresăm alese felicitări dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în lucrarea pastorală și misionară pe care o desfășurați spre slava Preasfintei Treimi și binele Bisericii.

Hristos-Domnul, Arhiereul Cel veșnic, să Vă dăruiască în continuare aceeași râvnă plină de evlavie pentru Sfânta Taină a arhieriei și mult ajutor în slujirea Bisericii și a credincioșilor ei. Harul Duhului Sfânt să se reverse totdeauna cu îmbelșugare asupra Înaltpreasfinției Voastre, dăruindu-Vă roade alese și binecuvântate!

În zi de sărbătoare, nădăjduim că Mântuitorul Hristos Vă va dărui din nespusa-I milă cu credincioşia jertfelnică a Sfântului Aposotol Petru, spre a fi şi mai departe la fel de râvnitor pentru binele şi propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova şi pentru a moşteni Împărăţia Cerurilor.

Asigurându-Vă de preţuirea şi respectul nostru, Vă spunem

LA MULŢI ȘI BINECUVÂNTAȚI ANI!

Cu dragoste întru Hristos,

VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

 

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
4809

Maica Domnului, liniștește casa noastră, dă-ne înțelegere, dragoste și alinare!

În casele unora, după cum vine la urechea noastră, este mare tulburare. Nu se împacă soțul cu soția, nu se iubesc frații; se bat, se judecă, se ceartă și este mare neorânduială. Și atunci, văzând biata mamă atâta zbucium în familia ei, sau tata, sau bunicul, care este mai credincios, pune mâna pe un acatist […]