Actualitate

„Până nu te deznădăjduiești, niciodată n-ai să calci Cerul”

179

În seara zilei de miercuri, 27 martie 2019, Biserica „Întâmpinarea Domnului” a găzduit o întâlnire de suflet cu  Arhim. Augustin (Zaboroșciuc), nevoitor al mănăstirii Curchi. În cadrul discuţiei părintele a abordat tema aleasă pentru această întâlnire - „Efectele tămăduitoare ale deznădejdii”

”Hristos ne mângâie pe fiecare dintre noi atunci când ni se pare că mângâiere nu mai există. Ne întărește atunci când ne pare că întărire nu mai există. Fiecare dintre noi ne întâlnim cu oceanul de bunătate, de îndurare, milă, de nădejde a lui Dumnezeu, dacă am simți într-adevăr că ne-am întâlnit cu Dumnezeu, atunci în sufletul nostru ar trebui să aibă loc acea schimbare despre care auzim în Sâmbăta Mare: „Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur și nimic pământesc întru sine să nu cugete, căci Împăratul împăratilor și Domnul domnilor merge să se junghie si să se dea spre mâncare credincioșilor" - a spus părintele la începutul discuţiei. 

Una dintre cele mai mari probleme ale noastre este ieșirea din Liturghie, lăsarea lui Dumnezeu la periferia vieții noastre. Hristos nu se îndepărtează de la noi. Noi prin faptele noastre devenim nesimțitori prezenței Sale.  Atunci când omul are potențialul de a-I răspunde lui Dumnezeu: "Tu ești Hristos Fiul lui Dumnezeu Celui Viu”, viața lui se schimbă.  Totodată întâlnirea omului cu Dumnezeu este și începutul deznădejdei, deznădejdei în impresiile și părerile lui despre creștinism, despre Biserică, despre sine însuși și lumea înconjurătoare. Este important ca în această stare de deznădejde omul să stea în fața Lui Dumnezeu și să spună: "Iată eu, Doamne!" 

Până nu te deznădăjduiești, niciodată n-ai să calci Cerul. Până nu te deznădăjduieşti  în oameni, niciodată nu vei învăța să ai încredere în Dumnezeu. Până nu te vei dezănădăjdui în propriile puteri, în faptele tale, nu vei simți pacea lăuntrică pe care o dorești. Doar atunci când omul are aceste căutări, neîmpliniri, îl poate găsi pe Dumnezeu, -  a mai menţionat părintele arhimandrit în mesajul său.

Omul trebuie să se consume, să-și vadă neputința sa, să-și conștientizeze singurătatea sa în această lume, pentru a căuta adevăratul sens al existenței sale. 

 

 


Articole postate de același autor
2096

Simpozion științific internațional la Cluj Napoca

În perioada 13-16 noiembrie 2016 Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, România, a organizat Simpozionul internațional de teologie, istorie, muzicologie și artă ”Educație și mărturisire. Formarea creștină a tinerilor în spiritul viu al tradiției”. Simpozionul, la care au participat ierarhi, preoţi, teologi, cadre didactice şi cercetători a fost structurat pe trei secţiuni: secţiunea de istorie, […]