După vederea lui Hristos ca Dumnezeu adevărat şi după dobândirea cunoaşterii celei dumnezeieşti, părintele mărturiseşte că nu-L mai căuta pe Dumnezeu, ci căuta să se asemene lui Hristos şi să fie schimbat, prefăcut de către El, pe care Îl cunoştea personal şi duhovniceşte. Ce mare adevăr teologic este acesta! Nu căuta „nici un Dumnezeu necunoscut, nelimitat, impersonal sau veşnic, ci pe Hristos”, şi dorea să se asemene Lui şi să se prefacă sub puterea acestuia.”
Însă, ca un mare teolog, părintele cunoştea prea limpede din experienţă şi primejdiile care provin din vederea acestei lumini nezidite. Ceea ce arată o teologie sigură, în care el avea discernământ. Nu se entuziasmează exagerat de ceea ce primise el ca pe un mare dar minunat, nu se lasă covârşit de un dezinteres faţă de celelalte şi îşi reperează pericolele ce provin dintr-un astfel de mare dar, între care se află și înşelarea minții, și slava deşartă.
Teologia sa cea statornică, neşovăielnică, se vede din faptul că, deşi Dumnezeu l-a învrednicit de o astfel de experienţă mare şi cu un dar rar întâlnit, vederea luminii celei nezidite, a împărăţiei lui Dumnezeu, a minunilor cereşti, a comuniunii cu Dumnezeu, el este conştient că omul nu trebuie să caute vederile, nu trebuie să încline singur către dorirea vederii lui Dumnezeu, către stările cele înalte, ci să-şi coboare mintea lui în iad şi să trăiască într-o pocăinţă din ce în ce mai adâncă, o durere după Dumnezeu, care curăţă inima de patimi şi eliberează mintea de orice înşelare şi orice închipuire, să simtă neputinţa şi stricăciunea proprie, nevrednicia stării sale. (Părintele Sofronie de la Essex)
Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 148
