Oamenii nu-mi pot face nici un rău, atâta vreme cât nu am răni.
Am văzut două peșteri, una dintre ele având ecou, iar cealaltă nu. Și mulți copii curioși o vizitau pe cea dintâi tocmai pentru a-și auzi ecoul strigătelor lor. Dar din cealaltă peșteră vizitatorii se întorceau degrabă, fiindcă ea nu oferea nici un ecou.
Dacă sufletul meu e rănit, orice rău lumesc va răsuna într-însul. Iar oamenii vor râde de mine și se vor îmbulzi din ce în ce mai mult cu strigătele lor.
Dar, cu adevărat, oamenii grăitori de rău nu mă vor vătăma, dacă limba mea a uitat cum să grăiască răul.
Nici răutatea dinafară nu mă va întrista, dacă nu există nici o răutate în inima mea ca să răsune ca o tobă din piele de capră.
Nici nu voi răspunde la mânie cu mânie, dacă vizuina urii din mine a fost părăsită și nu e nimic care s-o stârnească.
Nici patimile omenești nu mă vor ațâța, dacă patimile din mine au fost transformate în cenușă.
Nici necredincioșia prietenilor nu mă va întrista, dacă am hotărât să Te am pe Tine drept prieten al meu.
Nici nedreptatea lumii nu poate să mă zdrobească, dacă nedreptatea a fost alungată din gândurile mele.
Nici duhurile înșelătoare ale plăcerilor lumești, cinstea și puterea nu mă ademenesc, dacă sufletul meu este ca o mireasă neprihănită care primește doar pe Duhul Cel Sfânt și tânjește doar după El.
Oamenii nu pot împinge pe nimeni în iad, dacă nu cumva acea persoană se împinge singură. Nici nu pot oamenii să ridice pe cineva cu umerii până la tronul lui Dumnezeu, dacă persoana aceea se înalță singură.
Dacă sufletul meu nu are ferestre deschise, nici o picătură de noroi nu poate fi aruncată într-însul.
Fie ca întreaga natură să se ridice împotriva mea; ea nu-mi poate face nimic în afară de un singur lucru – să devină mormântul trupului meu mai repede.
Fiecare recoltă lumească e acoperită cu îngrășăminte, astfel încât ea să poată încolți cât mai curând cu putință și să crească mai bine. Dacă sufletul meu, vai, ar fi să-și piardă fecioria și să primească sămânța acestei lumi întru sine, atunci el ar trebui să accepte și îngrășământul pe care lumea îl aruncă în țărâna sa.
Dar eu Te chem zi și noapte: vino și te sălășluiește în sufletul meu și închide toate acele locuri pe unde pot intra vrăjmașii mei. Fă cămara sufletului meu tăcută și goală, astfel ca nimeni din lume să voiască a intra într-însa.
O, suflete al meu, singura mea preocupare, fii de strajă și învață să distingi glasurile care ajung la urechile tale. Și de îndată ce tu Îi auzi glasul Domnului Tău, lasă-ți deoparte tăcerea și grăiește cu toată puterea ta.
O, suflete al meu, cămară a veșniciei, să nu le îngădui niciodată tâlharilor vremelnici să intre în tine și să-și aprindă focul acolo. Rămâi liniștit când ei strigă la tine. Stai cuminte când ei te asurzesc. Și cu răbdare așteaptă-Ți Stăpânul. Fiindcă El va veni cu adevărat.
Sf. Nicolae Velimirovici, Noul Hrisostom, Episcop de Ohrida si Jicea,
Rugaciuni pe malul lacului,
Ed. Anestis, pg 88-90
