O nouă biserică în satul Dumbrăveni, raionul Soroca

2067

Sâmbătă, 24 octombrie 2020, Episcopul Ioan al Sorocii, însoțit de către protoiereul mitrofor Nicolae CRAVEȚ, protopop de Soroca, a întreprins o vizită pastoral-liturgică în satul Dumbrăveni, raionul Soroca.

În dimineața zilei, ierarhul Sorocii împreună cu soborul preoțesc au oficiat slujba sfințirii Prestolului, apoi a fost săvârșită prima Liturghie în noua biserică cu hramul în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

Parohul bisericii, părintele Ștefan BULGARU, a fost decorat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, cu dreptul de a săvârși Sfânta Liturghie cu ușile împărătești deschise până la Heruvic.

A urmat înconjurul bisericii și sfințirea exteriorului acesteia.

În cuvântul său de învățătură și binecuvântare, arhiereul vicar a felicitat drept-măritoarea adunare cu prilejul târnosirii sfântului locaș, transmițându-le și mesajul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1692

În Duminica a XXXVI-a după Cincizecime, a Vameşului Zaheu, ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

În Duminica a XXXVI-a după Cincizecime, cea a lui Zaheu Vameşul, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au coliturghisit: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei și Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, […]