O biserică veche de 1.300 de ani a fost descoperită aproape de Muntele Tabor

2925

Autoritatea pentru Antichități din Israel a anunțat marți, 28 iulie 2020, descoperirea unei biserici vechi de aproximativ 1.300 de ani în Galileea, nu departe de Muntele Tabor.

Aceasta a fost găsită după ce autoritățile locale din satul Kfar Kama au început să amenajeze un loc de joacă pentru copii.

Biserica are amprenta de 12×36 metri și este înconjurată de o curte mare. Are pronaos, iar naosul era decorat cu un mozaic multicolor din care s-au păstrat câteva porțiuni.

Au fost găsite și alte dependințe, ceea ce-i face pe cercetători să creadă că aici ar fi putut fi o mănăstire. Arheologii au dezgropat și un mic relicvariu din piatră.

Descoperirea indică importanța acestei așezări creștine din epoca bizantină și aduce noi date pentru un proiect extins de studiere a istoriei creștinismului din zonă.

Satul Kfar Kama este situat aproape de Muntele Tabor, locul Schimbării la Față a Mântuitorului Iisus Hristos. Tot aici, în anii 1960, s-a descoperit o biserică mai mică, datând din prima jumătate a secolului al VI-lea. Astfel, ambele descoperiri datează din aproximativ aceeași perioadă.

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
4342

Mamă, chipul tău să fie luminat de bucurie!

Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, legănându-mă alene, alinându-mi cu-al tău cântec lacrima ivită-n gene. Și mi-ai plâns, înfiorată, cântecele duioșiei, de-ai trezit în al meu suflet, cald, fiorul armoniei.   Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii și Scriptură, a lui Dumnezeu iubire ele-n inima-mi crescură. În singurătatea serii, luminat de raza lunii, m-ai […]