Nu vreau să am un prieten numai pentru a zice că am…

334

– Multe prietene mi-au zis că-s habotnică, dar eu nu vreau să am un prieten numai pentru a zice că am. Sfinţia voastră ce ziceţi?

– Minunat spui şi bine faci! Noi nu trebuie să avem prie­teni, noi nu trebuie să ne căsătorim, noi nu trebuie să nu ne căsătorim, noi nu trebuie să ne călugărim. Nu există trebuie aici, ci noi ne bucurăm de viaţă în felul în care doreşte inima noastră şi rânduieşte Dumnezeu cu voia noastră. Când eşti plină de Dumnezeu şi eşti plină de bucurie, lucrurile vin de la sine, fie că te măriţi sau nu. Sfântul Apostol Pavel spunea: „Bine este celui care vrea să ţină fecioara acasă”.

Este starea de feciorie în celibatar şi a băiatului şi a fetei. Starea de celibatar e binecuvân­tată, odată ce Sfânta Biserică hirotoneşte şi preoţi în aceas­tă stare. Aşadar, măicuţă, ascunde-ţi darul chiar şi sub porecla de „habotnică”! Tu să fii onestă cu tine şi credin­cioasă Domnului! Miresele Lui Hristos uneori sunt as­cunse sub nişte baticuri foarte groase, dar la înviere mulţi se vor uita cu admiraţie. Dacă ai bucurie, fii habotnică, dacă n-ai, învaţă bucuria.

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 193


Articole Asemănătoare
5246

Dacă noi ne îndreptăm vina noastră, atunci nu mai simţim vinovăţia celorlalţi

Când spui rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!, să te opreşti mai întâi la «Iisuse», căci este firesc să simţi dragoste către Hristos, arată puterea harului, şi asta s-o repetăm de mai multe ori; şi mai apoi trebuie să insistăm de mai multe ori pe miluieşte-mă pe mine, păcătosul!, căci este necesar acest sentiment al pocăinţei. […]

Articole postate de același autor
2242

Trainingul ”FII VOLUNTAR ÎN TABERELE BUCURIEI” la Palatul Mitropolitan

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, la 30 martie 2018, Protopopiatul Chișinău, sectorul I și Asociația Studenților Creștini Ortodocși din Moldova a desfășurat un training de formare intitulat ”FII VOLUNTAR ÎN TABERELE BUCURIEI”. La începutul instruirii prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul mitropolitan, s-a adresat participanților cu un mesaj de salut din partea Mitropolitului, menționând: ”Ne bucurăm […]