Actualitate

Nu trebuia sã-l judece!

1329

Am vãzut cã spuneţi cã pot sã foloseascã cãlugãrii pe mireni, sã-i sfãtuiascã, fãrã sã-i judece. Ce înţelegeţi prin: „fãrã sã-i judece”?

– Adicã: nu-i judeca pentru faptele lor rele, pânã într-atât. Decât numai atât, sã iasã în evidenţã cã nu e bine ce face, generalizând fapta lui rea. În tot cazul, sã nu judece: „Vai, ticãlosul, uite ce-a fãcut!” Înseamnã cã-l judeci şi-l condamni. Şi asta e o greşealã. Dar când vorbeşti de greşelile cuiva, îndreptând, cu sfaturile pe care le dai, pe cineva, cã „nu e bine sã faceţi aşa şi aşa”, dacã cineva e vizat cã a fãcut, tocmai el, aceste lucruri pe care le dai ca exemple, n-ai pus rãutate. Şi va înţelege şi el cã nu e rãutate. Dar nu e bine sã judeci, pe oricine ar fi.

Mi-amintesc, din Pateric, de un pustnic, care a zis despre unul din sat, cã acela e rãu. Şi el era un pustnic vechi. Şi a întrebat, când l-a vizitat un consãtean de-al lui: „Al lui cutare tot aşa rãu este?” „Tot aşa, pãrinte”. Şi a zis: „Of, of, of!” – l-a judecat. Şi a plecat. La douã zile a venit îngerul şi i-a spus: „Pãrinte, a murit omul acela despre care voi aţi spus cã e rãu. Şi m-a trimis Dumnezeu sã te întreb: unde sã-l ducem? În Rai sau în iad? Cã tu l-ai judecat”. Şi atunci el şi-a dat seama cã l-a judecat şi a fãcut o mare greşealã. Şi toatã viaţa a dus o luptã de pocãinţã mare şi cu dorinţa sã-i dea Dumnezeu un semn cã este iertat. Şi nu-i dãdea deloc.

Iatã, vezi ce-a fãcut? Toatã osteneala lui, în pustie, a stins-o prin judecarea altuia. Şi acela era un mirean. Şi erau fapte rele cele pe care le fãcea. Dar nu trebuia sã-l judece!

Dar dacã cineva este eretic, trebuie judecat?

– Acum, dacã este eretic, se poate vorbi pe faţã, cãci judeci erezia în sine, care nu trebuie cruţatã cu nimic, chiar dacã – sã zicem – un episcop are o greşealã din aceasta. Trebuie înfruntat. Cã nu episcop înfrunţi, ci eretic înfrunţi.

Dacã este eretic, îl judeci. Au fost judecaţi toţi ereticii ca Arie, toţi aceştia care au greşit şi au fost condamnaţi de Sinoadele ecumenice şi locale.

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 111-112


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
685

Cum trebuie privită moartea…

Adesea vedem moartea ca pe o des­părţire, deoarece ne gândim la noi şi la ceea ce se întâmplă pe pământ: a murit omul drag, am rămas orfani, suntem ne­voiţi să ne trăim zilele rămase fără el, fără ea; prin această moarte parcă întreaga lume ar fi pierdut un om, ar fi rămas or­fană. E doar […]

Articole postate de același autor
1116

Dumnezeu nu ne va lăsa să fim ispitiţi peste puterile noastre

Răbdarea este singurul diamant care-l înfrumuseţează pe creştin şi face netedă calea cea aspră a mântuirii lui. Răbdarea este bărbăţia sufletului, sprijinul, rădăcina adâncă, cea care ţine copacul când izbesc vânturile şi se revarsă apele. Ispitele ni se întâmplă ca să luăm aminte, să dobândim experienţă şi să devenim înţelepţi după Dumnezeu. Creatorul ne pedepseşte ca să devenim vrednici, […]