Nu te poți ruga?

1235

Sunt situații în care nu ne putem ruga, în rugăciunea de acasă, nu ne putem aduna la rugăciune. Să apelăm atunci la ajutorul Sfinților noștri. Și, mulțumim lui Dumnezeu, slavă lui Dumnezeu, că avem atâtea cărți acum, cu viețile și cuvintele Sfinților noștri, pline de Duhul încât putem fiecare să găsim ajutorul potrivit vârstei și situației noastre.

Să avem fiecare, la căpătâiul sau la colțișorul nostru de rugăciune, cărți care ne încălzesc inima. Și veți vedea că acestei încălziri îi urmează o stare duhovnicească de bucurie, nădejde și de dor de rugăciune. Atunci să lași cartea deoparte și să te rogi, pentru că Părintele Care te-a încălzit te ține de mână și te conduce în rugăciune și se va ruga cu tine și Domnul te va umple și pe tine de pacea și de bucuria Lui.

Extras din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, 2013, p. 27-28


Articole Asemănătoare
353

Ispitele ne întăresc, ne călesc, ne dau mai mult credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat

Odată, l-a întrebat un călugăr din Mânăstirea Sihăstria: – Părinte Paisie, mă învăluiesc ispitele şi parcă nu mai am răbdare! – Ascultă, Părinte, a răspuns bătrânul. Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo. Că dacă trăim necăliţi prin ispite, nu […]

Articole postate de același autor
9249

O lecţie de viaţă…

Se spune că odată, doi buni prieteni şi-au stricat prietenia doar pentru că unul dintre ei nu a avut grijă de maşina celuilalt. Se pare că o luase cu împrumut ca să-şi rezolve o problemă şi dintr-o mică neatenţie a lovit-o de un stâlp. În momentul în care acesta îi duse maşina prietenului său, cu […]