Afundați în iubirea de sine
În vremea studenției am citit o carte și m-a impresionat un lucru care se spunea acolo: „Vei căuta sinele tău și-l vei găsi, însă problemele tale nu se vor rezolva, ci se vor încurca și mai tare!”. Omul este iubitor de sine, este egolatru. Se afundă înlăuntrul său așa cum se afundă psihopații. Când cineva se lasă pradă melancoliei, nu mai iese pentru nimic în lume din ea. Deși simte că dacă ar ieși s-ar izbăvi, totuși nu iese. Nu iese pentru că își iubește melancolia, își iubește chinurile! Acestea sunt stări bolnăvicioase care au mare putere.
Există o mare iubire între om și sinele său. Adorăm sinele nostru, ne îngrijim de sinele nostru, ne iubim sinele. Acest lucru se manifestă ca neliniște, nesiguranță, singurătate, teamă de a nu păți ceva, ca teamă de eșec, de a nu ne face de râs. Toate celelalte sunt zădărnicie pentru că ținem în brațe ego-ul nostru ticălos.
Există cazuri în care lucrul acesta este vizibil în exterior și ne ajută să vedem ce se întâmplă în noi toți.
Zilele acestea am avut un caz special. M-am aflat în fața unui om neobișnuit. Avea diplomă de facultate, avea experiență de viață, dar stătea îmbrățișat cu sinele său; erau nedespărțiți. I-am explicat în toate felurile, dar nu l-a mișcat nimic. Din cauza stării sale nu numai că nu înțelegea ce spun, dar refuza să primească ajutor, refuza să iasă din starea aceea și să revină la normal. Firește, după cum vă dați seama, în aceste cazuri orice strădanie ar fi în zadar!
Prin ascultare se dă lovitura de grație iubirii de sine
Lovitura de grație se dă și calea se deschide dacă se face ascultare. Altfel, se încurcă precum se încurcă gâza care cade în plasa păianjenului și vrea sărmana să scape, dar cu cât se luptă mai mult, cu atât se înfășoară mai tare! Și nu numai atât: poate ați văzut vreodată cum aleargă păianjenul, cum se învârte fără încetare pe lângă pradă, nu cumva să-i scape.
Dacă tot te duci la un duhovnic, spune: „Am venit la acest părinte și dacă tot am venit, să am încredere în el!” Este greu să spui: „Părinte, fac orice-mi spui!”. Încearcă pentru o vreme numai. Nu-ți va impune nimic și nici nu vei pierde nimic. Dar nu poți să faci așa și te chinui.
Experiența a arătat limpede că cel care se încrede în ceea ce i se spune, se izbăvește. Nu merge orbește, ci merge la cineva în care are încredere, pe care-l respectă, care nu-i impune nimic. Cel care se încredințează, se izbăvește.
Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temnița mea, Editura Bizantină, pp. 114-115
