O creştină ortodoxă a hotărât să adere la o sectă. A părăsit biserica şi a început să frecventeze adunările sectanţilor, să le asculte predicile. De la ei a aflat că icoanele nu ar trebui să fie cinstite. A venit acasă şi le-a aruncat. Pregătindu-se să plece la adunare, a observat că a mai rămas o singură icoană, cea a Sfântului Nicolae. Femeia a scos-o afară şi a aruncat-o la gunoi, spunând: Aici îţi este locul!
Seara târziu, când se întorcea acasă, era frig şi întuneric. Ploua. Apropiindu-se de casă, a văzut că în prag stătea un bătrân, ud şi îngheţat, care o privea. „Taică, de ce stai în ploaie? Intră în casă”. „Nu pot. Stăpâna casei m-a alungat”. Femeia a privit cu atenţie şi a recunoscut în bătrân pe Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni. Ea a început să plângă cu lacrimi amare, s-a căit de toate cele făcute şi a adus icoanele înapoi în casă.
Tatiana Komissarova, oraşul Cistopol
Din Noi minuni ale Sfântului Nicolae, Traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2004, p. 91
