Pentru omul contemporan, o mare problemă este timpul – are atât de multe sarcini lumești de îndeplinit încât ajunge să uite că are suflet. Aceasta este capcana celui rău, care știe că timpul vieții noastre pământești este limitat și ni-l fură, amăgindu-ne cu presupusa fericire pământească. Fiecare clipă din viața noastră este un dar unic și niciodată nu ne mai întâlnim cu clipa care a trecut; de aceea trebuie să avem o mare atenție pentru felul în care ne petrecem viața și să nu ne mai amăgim că o să facem ceva pentru sufletele noastre mâine, pentru că ceea ce putem face astăzi este foarte posibil să nu mai putem face mâine.
Părintele Arsenie Papacioc obișnuia să spună: „Dacă i-am întreba pe cei de sus: «Ce v-a costat pe voi de ați ajuns la atâta fericire?», ne-ar răspunde: «Timp puțin, dar petrecut bine!»”
De fapt nu Îl iubim pe Dumnezeu și de aceea nu-I acordăm timp, găsind întotdeauna ceva mai important de făcut. Atunci când iubești pe cineva nu poți să nu te gândești la el, să nu vorbești cu el, să nu fii împreună cu el cât mai mult timp. Așa și noi: dacă L-am iubi pe Dumnezeu precum de multe ori susținem cu tărie, ne-am gândi cât mai des la El, am rosti Rugăciunea inimii chiar și când lucrăm ceva, ne-am face timp pentru a ne întâlni cu El, pentru a-I vorbi în taină și ne-am dori cu mare dor o împreună-viețuire cu El prin Sfânta Împărtășanie.
Ierom. Dorotei Râmbeț, în Lumea Monahilor, nr. 126, 2017
