Lipsa cunoștintelor elementare teologice îl transformă pe creștinul contemporan în terorist spiritual și uneori, în cetătean iresponsabil.
Provocarea totală a omului rămâne, cred eu, acceptarea asumată a unei căi spirituale.
În ORTODOXIE, calea spirituală înseamnă, în primul rând, gândul pe care-l aveau Sfinții, Marii Părinți ai Bisericii: “Vreau să-L cunosc pe Dumnezeu!” și cel mai practic mod de a-L cunoaște, cea mai mare străduință a omului este Rugăciunea sinceră. Sfinții au ridicat actul acesta, al Rugăciunii, la cel mai înalt nivel, acela de unire cu Dumnezeu. A te ruga nu înseamnă doar a împlini niște ritualuri zilnice, niște formalități ce fac parte din rutina noastră zilnică, așa cum este spălatul pe dinți, de exemplu, nu este ceva ce trebuie să facem, ci este un mod de a-L practica și crede/cuprinde pe Dumnezeu.
Cred însă că noi, creștinii practicanți sau mai puțin practicanți, am pierdut, din păcate, această practică și ne transformăm încet, încet, într-o civilizație religioasă lipsită de spiritualitate, de sens, de concretețe.
Biserica luptă cu păcatul și lucrul acesta îl face și omul ce își asumă calea aceasta, prin toate mijloacele ajutătoare ale Bisericii (spovedania, împărtășania, Liturghia). Biserica nu arată cu degetul spre homosexuali, spre mamele care aleg să facă avort, ci doar spune că acestea sunt păcate. Tot omul însă, indiferent de cum este el, de eșecurile sale sufletești, încape în Biserică, în Brațele Ei.
Unui om care pășește prima dată în Biserică, nu doar pentru că a fost botezat creștin-ortodox, ci pentru că vrea să afle mai mult despre religia din care face parte, despre viață și, mai ales, despre moarte, îi adresez o întrebare: care este scopul vieții tale?
Eu nu cred că noi, oamenii, avem doar o viață scurtă pe pământ, nu cred că ne naștem, ne îndrăgostim, iubim, facem copii, doar ca să ne înmormântăm unii pe alții, mai devreme sau mai târziu.
Biserica propune omului o Cale ce apelează la puterile lui sufletești și care este ceva complex, amplu, ceva ce depășește micimile și nonsensurile vieții acesteia, ceva ce depășește moartea.
Nu-mi doresc o țară cu spiritualitate ideologică (că așa m-au botezat, așa e neamul meu, ortodox și Ștefan cel Mare era ortodox și el), nu de asta cred că ar trebui să vină oamenii la biserică, ci pentru că Ortodoxia este Calea prin care omul Îl poate cunoaște pe Dumnezeu. Eu chem omul în Biserică și îi spun: “Aceasta este Calea pe care noi am ales să mergem, aceasta este Calea pe care Hristos ne-a arătat-o atunci când s-a făcut om, din mare iubire a lui Dumnezeu pentru noi. Ceea ce îți propune Ortodoxia este să nu mori, iar de vrei să vii alături de noi, vom merge împreună pe ea, umăr lângă umăr, cu bune și cu rele. De nu vrei însă, putem trăi în pace, unul lângă altul!”.
Cred în Calea aceasta, a Ortodoxiei, ca fiind calea care te duce spre Dumnezeu cel Viu și Adevărat, dar nu cred într-un creștinism ideologic, impus prin lege!
Pr. Visarion Alexa
