Lamentabila stare lăuntrică în care se află mulţi dintre noi provine din înstrăinarea faţă de plâns. Noi, cei de azi, nu mai plângem. De aceea, de câte ori suntem împovăraţi de neajunsuri şi suferinţe, de câte ori nervii ni se încordează la maximum sau aşezarea lăuntrică ni se tulbură peste măsură, să nu-i învinovăţim pe alții, ci să încercăm să ne cercetăm pe noi înşine - imputându-ne cele ce am greşit - şi să încercăm să plângem. Dumnezeu, care vede sforţările noastre, ne va trimite harul Său binefăcător, iar lacrimile ne vor deveni un mod de viaţă, curăţindu-ne inima de patimi.
Pocăinţa, tânguirea, zdrobirea inimii şi lacrimile se împletesc cu focul ce se zămisleşte în sufletul care-şi plânge păcatele. Pocăinţa este ajutată de acest foc aprins în inima noastră de Duhul Sfânt. Hristos Domnul spunea: „Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!” (Luca 12,49). Pe măsură ce Iisus se apropie de inima noastră, ea se aprinde din cauza patimilor care sălăşluiesc în ea, aşa cum vom arăta în cele ce urmează. Acesta este focul despre care vorbeau cei doi ucenici aflaţi în drum spre Emaus, atunci când „Iisus însuşi, apropiindu-se, mergea împreună cu ei”, iar ei se întrebau: „Oare nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?” (Luca 24,15; 32)
Focul care mistuie patimile inimii este perceput ca o lumină. Când a avut această experienţă a venirii Domnului în inima sa, Sfântul Apostol Pavel ne-a împărtăşit-o şi nouă, încredinţându-ne că El „va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor” (I Corinteni 4, 5), în timp ce Sfântul Apostol Petru ne îndemna să luăm aminte la cuvintele Domnului adresate inimii, ca unei făclii „ce străluceşte în loc întunecos, până când se va lumina de ziuă şi luceafărul va răsări în inimile voastre” (II Petru 1,19).
Inima simte jarul dumnezeiesc mai întâi ca pe un foc care mistuie patimile şi toată fărădelegea, iar apoi, după ce acestea au fost prefăcute în pulbere şi cenuşă, ca pe o lumină care luminează tot lăuntrul său.
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 215-216
