Sfântul Porfirie Kavsokalivitul
Suntem fericiți atunci când îi iubim pe toți oamenii în taină. Și atunci vom simți că și pe noi toți ne iubesc. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu, dacă nu trece pe la oameni. Să iubim, să ne jertfim pentru toți dezinteresat, fără să cerem răsplată. Atunci omul se echilibrează. Aceasta este cea mai mare taină a Bisericii noastre: Să devenim toți una în Dumnezeu.
Dragostea pentru fratele nostru ne pregătește să-L iubim mai mult pe Hristos. Să împrăștiem tuturor dragostea noastră dezinteresat, neținând cont de atitudinea lor. Când vine Harul lui Dumnezeu înlăuntrul nostru, nu ne va mai interesa dacă ne iubesc sau nu, dacă ne vorbesc cu bunătate, ci vom simți noi nevoia să-i iubim pe toți. A dori ca ceilalți să ne vorbească cu bunătate înseamnă egoism.
Când iubim fără să urmărim să ne iubească, se vor aduna toți în jurul nostru ca albinele. Și aceasta este valabil pentru toți. Dacă fratele tău te deranjează, te obosește, să cugeți: „Acum mă doare ochiul, mâna, piciorul. Trebuie să-l îngrijesc cu toată dragostea mea”. Să nu ne gândim nici că vom fi răsplătiți pentru, chipurile, cele bune pe care le-am săvârșit, nici că vom fi pedepsiți pentru cele rele.
Când iubești cu dragostea lui Hristos, vii la cunoștința adevărului. Atunci nu ceri să fii iubit, căci aceasta este rău. Ci tu iubești, tu dăruiești dragostea ta, iar aceasta este corect. De noi depinde să ne mântuim. Dumnezeu vrea, așa cum spune Sfânta Scriptură: „Vrea ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”.
Când cineva ne nedreptățește în orice chip, cu clevetiri, cu jigniri, să cugetăm că este fratele nostru pe care l-a biruit potrivnicul. A căzut victimă vrăjmașului. De aceea trebuie să-l compătimim și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne miluiască și pe noi și pe el. Iar Dumnezeu ne va ajuta pe amândoi.
Dacă însă ne înfuriem împotriva lui, atunci potrivnicul va sări de la el la noi și ne va robi pe amândoi. Cel care îi osândește pe ceilalți nu-L iubește pe Hristos. Este de vină egoismul. De aici începe osândirea.
Să presupunem că un om se află singur în pustie. Deodată aude pe cineva de departe că plânge și strigă. Se apropie și vede o priveliște înfricoșătoare: Un tigru a răpit un om și-l sfâșie cu furie. Acela deznădăjduit cere ajutor. Ce să facă ca să-l ajute? Oare va lua o piatră și va arunca în om ca să-l slobozească? Nicidecum. Și totuși aceasta se întâmplă când nu ne dăm seama că celălalt care se poartă urât cu noi este biruit de diavolul, de tigru.
Ne scapă faptul că, atunci când și noi ne purtăm față de altul fără dragoste, este ca și cum am arunca pietre peste rănile lui, pricinuindu-i astfel și mai mare rău. Iar „tigrul” sare la noi și facem și noi tot ceea ce a făcut el, poate încă și mai rău. Atunci care este dragostea pe care o avem pentru aproapele nostru și cu atât mai mult pentru Dumnezeu?
Să simțim răutatea celuilalt ca o boală care-l chinuiește și-l face să sufere și de care nu se poate slobozi. De aceea, să-i privim pe frații noștri cu compătimire și să ne purtăm cu ei cu noblețe, spunând în sinea noastră cu simplitate rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, ca să se întărească sufletul nostru cu dumnezeiescul Har și să nu mai osândească pe nimeni. Pe toți să-i vedem sfinți.
Toți purtăm înlăuntrul nostru omul cel vechi. Aproapele nostru, oricine ar fi el, este „carne din carnea noastră”, este fratele nostru și „nimănui cu nimic să nu fim datori, fără numai a ne iubi unii pe alții”, potrivit cu cele spuse de Apostolul Pavel. Nu putem niciodată să-i osândim pe ceilalți, pentru că „nimeni nu-și urăște trupul său”.
Când cineva are o patimă, să încercăm să aruncăm asupra lui raze de dragoste și de milostivire, ca să se tămăduiască și să se slobozească de ea. Iar acestea se săvârșesc numai cu Harul lui Dumnezeu. Să cugetați că el suferă mai mult decât voi.
Să stăm cu luare-aminte, respect și rugăciune. Să ne străduim ca noi să nu facem răul. Când suferim împotrivirea fratelui, aceasta ni se va socoti mucenicie. S-o facem cu bucurie.
Creștinul are noblețe. Să preferăm ca noi să fim nedreptățiți. Dacă vine înlăuntrul nostru binele, dragostea, uităm răul pe care ni l-au făcut. Aici se ascunde taina. Când răul vine de departe, nu-l puteți evita. Însă marea artă este să-l disprețuiți. Cu Harul lui Dumnezeu, văzând cum vine răul, nu vă va vătăma, deoarece veți fi plini de Har.
Sursa: marturieathonita.ro/nimeni-nu-poate-ajunge-la-dumnezeu-daca-nu-trece-pe-la-oameni
