„Nici lacrimi, nici pocăinţă nu am; ci Tu, Mântuitorule, dăruieşte-mi-le…” A treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul oficiată în Biserica „Înălțarea Domnului” din or. Orhei

1040

În cea de-a treia zi din postul Sfintelor Paști, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, a săvârșit cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, slujba Pavecerniţei Mari, unită cu cea de-a treia parte a Canonului de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul la Biserica cu hramul „Înălțarea Domnului”, cartierul Nordic din mun. Orhei, Preot-Paroh, Prot. Mitr. Rostislav Postică.

În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, Ierarhul Orheiului le-a vorbit credincioșilor despre starea de pocăință la care ne cheamă Biserica în aceste zile: „Slujba Pavecerniței Mari, care se săvârșește în primele patru zile din această săptămână, împodobită cu citiri din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, este un moment de cugetare, de cercetare a propriului sine. Sunt momente de chemare a fiecărui suflet de a se apropia de Dumnezeu, de a lepăda lucrurile întunericului și a ne îmbrăca în hainele luminii.”

Canonul cel Mare reprezintă o Biblie în miniatură. Citind Canonul cel Mare putem ajunge să cunooa;tem întreaga istorie scripturistică, prin cele opt cântări despre personaje din Vechiul Testament, şi prin ultima cântare, cea de-a noua, cu personaje din Noul Testament. În Canonul cel Mare, avem posibilitatea de a trăi drama omului în căutarea chipului său adevărat, pe care l-a avut la zidire și l-a pierdut prin păcat.

„Cu lut mi-am amestecat gândul, eu ticălosul. Spală-mă, Stăpâne, în baia lacrimilor mele, mă rog Ţie, albă ca zăpada făcând haina trupului meu. De voi cerceta faptele mele, Mântuitorule, mă văd pe mine însumi întrecând pe tot omul cu păcatele; că întru cunoştinţă gândind am greşit, iar nu întru necunoştinţă.”

sursa manastireacurchi.md

 


Articole postate de același autor
5517

În viaţa de familie nu trebuie să fie loc pentru orgoliu

Temeţi-vă chiar şi de cel mai mic început de neînţelegere sau înstrăinare. În loc să vă abţineţi, este rostită o vorbă prostească, nechib­zuită ‒ şi iată că între cele două inimi care până atunci alcătuiau un întreg a apărut o mică crăpă­tură, care se tot lărgeşte, până când cei doi ajung despărţiţi pe veci. Aţi spus […]