Actualitate

Neosândirea fratelui și tăcerea păzesc pacea sufletului

189

Pentru a păstra pacea sufletească, trebuie să izgoneşti departe mâhnirea şi să te străduieşti să fii vesel, după cuvintele Înţeleptului Sirah: „Întristarea pe mulţi i-a ucis şi în ea nu-i un folos” (Înţelepciunea Lui Isus Sirah 30, 23).

Dacă vrei să păstrezi pacea sufletească, să eviţi pe toate căile să-i judeci pe ceilalţi. Neosândirea fratelui şi tăcerea păzesc pacea sufletului. Când omul se află în această stare, primeşte revelaţii dumnezeieşti.

Pentru a nu cădea în judecarea aproapelui, ai grijă să nu primeşti nici un cuget rău despre nimeni şi să fii ca mort pentru toţi.

Pentru a-ţi păstra pacea sufletească, trebuie să-ţi îndrepţi foarte des atenţia spre tine însuţi şi să te întrebi: „În ce stare mă aflu?”. Trebuie încă să fii cu luare aminte, încât simţurile trupului, şi îndeosebi văzul, să-i slujească doar omului lăuntric, aşa încât în suflet să nu pătrundă lucrurile palpabile. Darurile izvorâtoare de har ale Duhului Sfânt sunt dobândite numai de către cei care au lucrare interioară şi priveghează pentru sufletul lor.

 

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere din limba greacă de Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 327-328)


Articole postate de același autor
1463

În Duminica Sfinților Strămoși, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfânta Treime cea de Viață Dătătoare” din Konkovo, Moscova

În Duminica Sfinților Strămoși după Trup ai Domnului nostru Iisus Hristos (a 27-a după Cincizecime), 26 decembrie 2021, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfânta Treime cea de Viață Dătătoare” din Konkovo, Moscova (Храм Троицы Живоначальной в Конькове), Reprezentanța Bisericii Ortodoxe din Moldova. Alături […]