Naşterea Mântuitorului Hristos, celebrată la Catedrala episcopală din orașul Soroca

2181

De măreaţa sărbătoare a Nașterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.

Alături de Episcopul Sorocii au liturghisit protosinghelul GHELASIE din Arhiepiscopia Tomisului și ieromonahul PARTENIE din Arhiepiscopia Bucureștilor, de asemenea și clericii Catedralei episcopale, dar și numeorși creștini veniți pentru a aduce laudă și mulțumire Domnului Cel născut în ieslea Betleemului.

După pericopa evanghelică, PS Ioan a citit în fața enoriașilor Pastorala Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, adresată clerului și poporului drept-măritor la domneasca sărbătoare.

Naşterea Domnului, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, împarte istoria omenirii în două: până la Hristos şi după Hristos, iar Sfântul Ioan Damaschin arată că deşi Eclesiastul (1, 9-10) spusese că nu-i „nimic nou sub soare”, totuşi un eveniment nou a fost întruparea Cuvântului, care „este Dumnezeu desăvârşit şi se face om desăvârşit”, singurul sub soare, prin care se arată puterea cea mare şi nesfârşită a lui Dumnezeu.

Întruparea Mântuitorului constituie centrul istoriei, marchează sfârşitul unei epoci şi începutul unei alte epoci. Pentru Sfântul Apostol Pavel, dar şi pentru gândirea creştină autentică, momentul venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu este centrul tuturor celorlalte evenimente istorice. Trecutul şi viitorul primesc sens numai în lumina acestui eveniment unic şi ireparabil.

„Ziua de naştere a Mântuitorului nostru este ziua de naştere a păcii”, spune un sfânt al Bisericii, întrucât Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca să împace pe om cu Dumnezeu şi pe oameni între ei. O frumoasă cântare bisericească ne îndeamnă: „Hristos se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”

La sfârșitul Liturghiei, cete de colindători au vestit prin colindul străbun despre venirea în lume a Pruncului Hristos, iar copilașii prezenți au primit din partea PS Ioan cadouri și iconițe ale Nașterii Domnului.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
2699

Masă rotundă cu tema RELIGIE ȘI CULTURĂ ÎN EUROPA SECOLULUI XXI la Liceul Onisifor Ghibu din Orhei

Miercuri, 20 aprilie, în incinta Liceului Onisifor Ghibu din or. Orhei a avut loc Masa Rotundă cu genericul: Religie și cultură în Europa secolului XXI. În cadrul Mesei rotunde au participat Dl. Conf. univ. dr. Vasile Timis, Facultatea de Psihologie și Științele Educației Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca Directorul Instituției Dna Eugenia Bulat, Profesorii, din cadrul […]