Suntem în preajma Nașterii după Trup a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iată s-au scurs atât de repede cele patruzeci de zile ale postului premergător Întrupării, eveniment mult dorit și așteptat de către întreaga suflarea creștinească.
Sărbătorile, inclusiv cea a Nașterii Domnului, le trăim cu toată intensitatea doar în Biserică, prin sfintele slujbe și Taine. Dacă suntem rupți de atmosfera plină de rugăciune și de cele primite prin participarea la spovedanie, maslu și împărtășanie, nu mai simțim și nici nu trăim cu adevărat bucuria Nașterii.
Urmărind sau așteptând Nașterea în afara Bisericii, ne aflăm în postura celor care sunt încântați de venirea pe lume a unui copil, îi văd pozele, transmit felicitări părinților, gătesc cadouri pentru nou-născut, însă nu apucă să trăiască bucuria de a-l vedea pe viu, de a-l lua în brațe și a-i simți căldura. Cred că anume de această bucurie ne privăm atunci când nu trăim într-o comunitate religioasă, unde oamenii încearcă să fie în același duh al sărbătorii.
În Biserică simți cum totul se raportează la Hristos, la dragostea lui Dumnezeu și ești gata să te oferi de dragul aproapelui.
Hristos își caută loc în viața fiecăruia dintre noi. Să încercăm acum, în prag de sărbătoare, să le asociem pe toate cu El. Să conștientizăm că a venit în lume de dragul lumii, smerindu-se din dragostea prea mare pe care o are față de oameni, dorind să ne ridice din viața păcătoasă. Nu în zadar glăsuiesc Părinții Bisericii: „Dumnezeu S-a făcut om, ca omul să poată deveni dumnezeu.”, căci de-a dreptul „Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, ca omul să fie purtător de Duhul Sfânt.”
„Sus să avem inimile!”, aceasta este invocarea slujitorilor de la fiecare Liturghie. Să urmăm acest îndemn și să nu transformăm sărbătoarea Nașterii în ceva vremelnic și pur pământesc. Să devenim conștienți de realitatea că aici toate au un început și merg spre cele veșnice.
Deși decorațiunile în spiritul sărbătorilor de iarnă ne bucură și ne încântă privirea de mai bine de o lună, acum, când sărbătoarea Nașterii bate la ușă, să încercăm a le da un alt sens: pomul de Crăciun să-l asociem cu Pomul Vieții, luminițele să ne reamintească de Steaua de la Betleem, darurile, pe care le așteptăm, să ne amintească de cele oferite Pruncului de către Magi, iar Moș Crăciun să preînchipuie iubirea lui Dumnezeu Tatăl.
Suntem cumva liniștiți și unși la suflet că o bună parte dintre creștini mai trăiesc sărbătorile religioase, iar năzuința cea mare este să-i ajutăm și pe ceilalți să trăiască în spiritul Bisericii atât Nașterea Domnului, cât și celelalte praznice.
Să putem striga cu toții: „Taină minunată și neobișnuită văd, cer fiind peștera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălășluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L, Îl slăvim”.
Preot Octavian MOȘIN
