Viața omului se cere trăită în relație cu veșnicia. Și atunci o să vezi cât de scump e timpul și suspinarea ta! Ești liber să o faci de acum; cine te oprește să te închini? Și dacă te oprește dușmanul, primești plată de erou că te-ai închinat când te oprea.
Eu vă spun că am 14 ani de închisoare și nu era lipsă de prezență. Și mă gândeam: ce momente mărețe, să suferi... bineînțeles, pentru ceva. Sufeream pentru Hristos. Eram conștienți că fără ajutorul lui Hristos te vindeai pe doi lei și scăpai momentul ‒ pierdeai din vedere veșnicia.
Veșnicia, ca și moartea, e o realitate. Nu vine pentru daruri deosebite: cafele și dulcețuri. Vine să te ia.
Din Arhimandrit Arsenie Papacioc, Despre izbăvirea de întristare, Editura Elena, Constanța, 2013, p. 23
