Actualitate

Mitropolitul Onufrie: Biserica Ortodoxă Ucraineană este gata să organizeze o Procesiune religioasă până la uzina Azovstal din Mariupol, în scopul acordării asistenței de urgență și evacuării civililor

1691
PF Mitropolit Onufrie a propus organizarea unei Procesiuni religioase a Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru salvarea civililor și ajutorarea răniților din Mariupol.

La 21 aprilie 2022, Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine a făcut apel pentru salvarea civililor și răniților aflați în asediu la Mariupol, informează Departamentul pentru Informare și Educație al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

„Cu profundă tristețe urmăresc ce se întâmplă zilele acestea în orașul Mariupol. Sentimentul de profundă durere ne îndeamnă în ajunul principalei sărbători creștine – Sfânta Înviere a lui Hristos, să acordăm atenție nevoii de a-i salva pe cei care se află în condițiile unei catastrofe umanitare în îndelung suferindul oraș Mariupol”, a scris Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

El a amintit că un număr mare de civili rămân încă în oraș, inclusiv mulți copii și bătrâni, precum și militari răniți care au nevoie de îngrijiri medicale urgente. Preafericitul Părinte Mitropolit a subliniat că corpurile tuturor morților trebuie să fie predate familiilor lor pentru înmormântare decentă.

„În acest sens, Biserica Ortodoxă Ucraineană, cu puterile episcopatului, clerului, monahilor și credincioșilor, este gata să organizeze o Procesiune religioasă din orașul Orehov, regiunea Zaporojie, până la uzina Azovstal din orașul Mariupol, în scopul acordării asistenței de urgență și evacuării civililor. De asemenea, Procesiunea ar putea evacua soldații răniți și ridica cadavrele morților.

Lansăm apelul către toți de care depinde și cerem ca în perioada de la Vinerea Mare (22 aprilie 2022) până la Învierea Luminoasă a lui Hristos (24 aprilie 2022) în orașul Mariupol și împrejurimi, să fie asigurată încetarea focului și siguranța coridorului umanitar pentru trecerea Procesiunii religioase”, a subliniat Preafericitul Părinte Mitropolit Onupfrie.

După cum a scris UJO, Mitropolitul Luca și clerul eparhiei au însoțit un grup de refugiați spre Zaporojie.

Sursa: spzh.news/ro


Articole postate de același autor
1401

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, aniversează 32 de ani de slujire arhierească la cârma Bisericii Ortodoxe din Moldova

La 21 iulie 2021, de sărbătoarea Arătării Icoanei Maicii Domnului din Kazan, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, aniversează 32 de ani de slujire arhierească. Cu această ocazie, colaboratorii Direcției Mitropolitane se alătură tuturor felicitărilor venite din partea ierarhilor, slujitorilor și mirenilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei, cu următorul mesaj: Înaltpreasfinția Voastră, Înaltpreasfințite Stăpâne, […]