Creştinismul este cel care ne descoperă înnoirea omului, noutatea şi înnoirea omului. De aceea, am zis să ne luăm un răgaz de câteva minute şi să ne oprim asupra acestui lucru.
Pentru că, ştiţi care este paradoxul secolului vitezei pe care îl moşteneşte cel în care am intrat şi care sunt neajunsurile? Pe de-o parte, cu cât informaţiile şi mijloacele de informaţie sunt mai rapide şi mai sofisticate, cu atât noi, oamenii, ne cunoaştem mai puţin între noi. Pentru că primeşti ştirea, dar nu aşa cum este, sau a fost transmisă ea la origine, ci aşa cum vrea să ţi-o transmită cel care ţi-o transmite, care între tine şi sursa ştirilor adevărată pune un filtru, o oglindă, o anumită culoare care o deformează.
În general se numeşte manipularea individului şi ea există! Aşa încât, iată de ce ne înstrăinăm unii de alţii, şi iată ce şi ţările, popoarele, se înstrăinează unele de altele: pentru că se contează pe imagine, iar imaginea este doar aceea care se transmite.
Iată de ce este nevoie ca oamenii să se apropie sufleteşte şi fizic, unii de alţii, prin vizite, prin excursii, prin călătorii, să nu aştepte totul de la televizor şi de la internet, că dacă vom ajunge să ne cunoaştem, să ne iubim, să ne urâm, să ne căsătorim, să ne înmormântăm doar prin internet, atunci într-adevăr ne vom înstrăina cu desăvârşire unii de alţii.
Repet ceea ce am spus altă dată, ca un bătrân călugăr înţelept, cu viaţă sfântă a fost întrebat de cineva:
“-Părinte când o să fie sfârşitul lumii?”.
Şi el a răspuns: “-Sfârşitul lumii va fi atunci când o să dispara potecile dintre casele oamenilor”.
Ei bine, nu trebuie să lasăm aceste poteci, să dispară, să crească iarba peste ele, ci să le păstrăm bătătorite. De aceea este importantă instituţia bisericeasăa, fiindcă ea este aceea care ne aduce în faţa lui Dumnezeu şi ne aduce unul lângă altul.
