MINUNE DE PAȘTI. Părinții unui tânăr care a murit în urma tragediei din Colectiv au fost binecuvântați cu un copil, la 52 de ani

3195

Părinții unui tânăr care și-a pierdut viața în tragedia din clubul „Colectiv” nu au suportat ideea de a nu avea un copil, iar Dumnezeu i-a binecuvântat, la 52 de ani, cu o fetiță. Cei doi soți consideră acest copil o minune, un dar de la Dumnezeu și nu găsesc cuvinte pentru a descrie bucuria pe care o trăiesc în prezent. Povestea acestei minuni a fost publicată de ziarul Obiectiv de Brăila.

În urmă cu un an și jumătate, o veste cumplită le-a sfâșiat sufletul soților Marcela și Dorin Bucă. Pe 30 octombrie 2015, unicul lor fiu, Andrei Bucă, și-a pierdut viața în cumplitul incendiu din clubul bucureștean „Colectiv”. Avea doar 29 de ani, iar pentru cei doi părinți existența în această lume părea să se fi golit de conținut și însemnătate odată cu disparița sa.

De câteva zile însă, soții Bucă au din nou un motiv pentru a înfrunta viața până la capăt, cu bune și cu rele, așa cum este ea hărăzită să fie. Chiar înainte de marea sărbătoare creștină a Învierii, în familie a sosit un nou membru: la vârsta de 52 de ani, Marcela a născut, fără mari probleme, o fetiță perfect sănătoasă. Se numește Andreea Gabriela, iar bucuria pe care le-a adus-o părinților săi este greu de descris în cuvinte.

„Pieta, acea sculptură a marelui Michelangelo, este considerată cea mai mare operă de artă a tuturor timpurilor. Se spune că niciun scriitor, oricât de talentat ar fi fost el, nu a reușit să transpună în cuvinte Pieta în așa fel încât descrierea să se ridice la nivelul acestei capodopere. La fel putem spune și noi: nu găsim cuvintele care să exprime bucuria cu care ne-a umplut sufletele acest copil! Nu vom găsi niciodată vorbele de bucurie și de mulțumire Lui Dumnezeu pentru minunea care a venit la noi în casă!”, a mărturisit Dorin Bucă jurnaliștilor de la Obiectiv de Brăila.

Bărbatul mărturisește că nici el și nici soția sa nu s-au putut împăca cu gândul că au rămas singuri, după ce și-au pierdut unicul fiu în tragedia din clubul „Colectiv”. „În momentul când a plecat Andrei dintre noi, am simțit că viața noastră nu mai are niciun sens. Am simțit un gol atât de mare încât, în fiecare zi când ne sculam, ne uitam unul la altul, ne luam în brațe și plângeam. Dar am strâns din dinți, nu ne-am lăsat și ne-am înțeles, tot așa, din priviri, uitându-ne unul la altul, că nu are rost să continuăm în această lume dacă nu mai facem un copil”, ne-a spus încercatul tată.

Fetița a primit numele Andreea în memoria fratelui ei, Andrei. Iar Gabriela, pentru că vestea acestei nesperate sarcini a venit, astă-toamnă, chiar în ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. „Poartă numele arhanghelului Gabriel, cel care a adus vești pe lume, inclusiv despre venirea Mântuitorului. Am numit-o așa pentru că tot de Sfinții Arhangheli ne-a venit și nouă vestea minunată”, ne-a mai spus Dorin Bucă.

Andrei Petru Bucă, tânărul care a pierit în clubul „Colectiv” la doar 29 de ani, a fost un copil foarte reușit. Absolvise facultatea de arhitectură și lucra la o renumită firmă din domeniu, având deja câteva reușite deosebite pe plan profesional. „La educația și aptitudinile sale, ar fi putut oricând să plece în străinătate. Eu l-am convis să rămână în țară, pentru că și aici se pot face lucruri deosebite, iar el a îmbrățișat până la urmă atât de mult această idee încât încerca să îi convingă și pe alții să rămână și să își facă o carieră de succes în țară. Mi-ar fi plăcut să ajungem să lucrăm împreună în domeniul meu, al construcțiilor navale...”, declara, în toamna anului trecut, la împlinirea unui an de la tragicul eveniment din "Colectiv”, Dorin Bucă, actualmente director în cadrul Șantierului Naval Cernavodă.

Andrei este acum doar o amintire care nu se va șterge niciodată din sufletul părinților și prietenilor săi. Aceștia încă mai așteaptă să se facă dreptate, iar cei responsabili de moartea sa și a celorlalte 63 de victime din „Colectiv” să plătească pentru vina lor.

Procesele intentate de familiile victimelor împotriva patronilor clubului „Colectiv” și a autorităților responsabile bat însă pasul pe loc. „Abia în mai se va relua procesul intentat de asociația din care facem și noi parte, numită «Colectiv GTG 3010». Așteptăm să vedem cum se vor mișca lucrurile în continuare, dar deocamdată nu s-a mișcat mare lucru”, ne-a declarat Dorin Bucă.

Acesta urmărește cu mare atenție toate informațiile care apar în presă sau pe diverse site-uri, despre cauza producerii tragediei din "Colectiv”. „Recent, a fost publicat un articol de niște jurnaliști ruși care susțin că acolo a fost un atentat”, spune el.

Nu pare convins că lucrurile sunt așa cum se prezintă comunicatele oficiale. „Se aud tot felul de lucruri... La întâlnirile de la București cu ceilalți părinți îndoliați, am avut posibilitatea să discut cu anumiți experți a căror părere este că în clubul respectiv s-a întâmplat ceva ciudat, că focul a fost sprijinit cu anumite substanțe care, în mod normal, nu aveau ce să caute acolo. Flacăra a durat puțin, dar căldura a avut o intensitate extraordinar de mare. Andrei nu a avut arsuri pe corp ci doar în zona gurii, din cauza aerului fierbinte pe care l-a inspirat”, declara, astă toamnă, Dorin Bucă.


Articole postate de același autor
4479

Viaţa întreagă e o Liturghie când ai sentimentul existenţei lui Dumnezeu

Trebuie să vorbim cu Dumnezeu oriunde am fi. Mergând pe stradă, conducând maşina poţi spune: „Doamne Tu conduci, ştiu că eşti aici. Spune-mi ceva: de ce m-ai creat?”. Există o mulţime de subiecte, un infinit număr de discuţii care se pot purta cu Dumnezeu, iar El vrea ca tu să Îi vorbeşti, pentru că rugăciunea […]