Mesaj de felicitare adresat PS IOAN, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan

408

Cu prilejul aniversării  unui an de la hirotonia arhierească a Preasfinţiei Voastre, Vă adresăm sincere urări de sănătate şi bucurii duhovnicești, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pastorală care v-a fost încredinţată.

Hristos-Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, să Vă dăruiască ajutorul Său sfânt în viaţa şi rodnica activitate misionară, culturală şi socială pe care o desfăşuraţi spre binele Bisericii!

Fie ca sfintele bucurii tainice ale lucrării pentru Dumnezeu şi pentru oameni, împlinite în slujirea arhierească misionară pe care o arătaţi, să se pogoare în sufletul şi viaţa Preasfinţiei Voastre, dăruindu-Vă roade alese şi binecuvântate! Întru mulţi şi fericiţi ani, Preasfinţia Voastră!

În această zi memorabilă vă dorim în rugăciune sănătate durabilă, bucurie duhovnicească și ajutor permanent de la Dumnezeu în trudele arhipăstorești de mai departe.

Întru mulți și mântuitori ani, Preasfințite Stăpâne!

Echipa revistei "Altarul Credinței"

 

Articole postate de același autor
587

Copiii născuți în incinta penitenciarului de la Rusca au fost încreștinați

La data de 20 noiembrie 2016, în Biserca penitenciarului de femei Rusca, r. Hîncești, cu binecuvîntarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni s-a săvîrșit Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie de catre parohul Bisercii, preotul militar, Protoereului Mitrofor Valeriu MOCRICIUC, iar după slujba au fost încreștinați patru copilași. Cu această ocazie, parohul bisericii i-a felicitat pe […]