„Mergi şi fă şi tu asemenea”. Duminica a XXIII-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

225

„Cui îi pasă astăzi de celălalt? Nimănui. Toți ne ocupăm de noi înșine, de celălalt, deloc, pentru aceasta vom da socoteală. Pentru că Dumnezeu, Care este dragoste, nu ne va ierta această indiferență față de aproapele nostru.” (Sfântul Paisie Aghioritul)

În Duminica a XXIII-a după Cincizecime, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Evanghelia, rânduită a se citi în această Duminică, ne prezintă răspunsul lui Dumnezeu la întrebarea: „Ce să fac ca să moștenesc viața de veci?”

Nimic nu cere Dumnezeu de la noi… doar iubire. Să Îl iubim pe El, să ne iubim între noi.

„Iubirea, aşa cum ne-a învăţat Domnul, nu cea falsificată de oameni, este expresia jertfei, „miros de bună miresmă duhovnicească”, rodul inimii şi al jertfei de bunăvoie. Iubirea nu se vede din ceea ce dai, ci din modul cum dai. Dragostea nu este întinderea mâinii, ci dăruirea inimii. Dacă ştii să te împarţi pe tine însuţi, atunci ştii să iubeşti”,  spunea stareţul Efrem Filotheitul. 

Este acea iubire care te face să-l simţi pe semenul tău mereu prezent şi să nu te întrebi: „Cine este omul acesta?”, ci să-ţi spui: „Nu este străin. Este fratele meu”.

Fiecare dintre noi întâlnim pe drumul vieții frăți și surori răniți și căzuți sub povara greutăților vieții. Ce vom fi pentru ei: preotul, levitul sau samarineanul?

Vorbind despre iubirea creştină, Pr. Alexander Schmemann ne spune că „este „imposibilitatea posibilă” de a-L vedea pe Hristos în celălalt, oricine ar fi, şi pe care Dumnezeu, în iconomia Sa veşnică şi tainică, a hotărât să-L aducă în viaţa mea, fie chiar şi numai pentru câteva momente, nu ca pe un prilej de a face o „faptă bună” sau ca pe un exerciţiu de caritate, ci ca începutul unei veşnice însoţiri în Dumnezeu Însuşi. Pentru că ce este dragostea dacă nu acea putere tainică ce transcende întâmplătorul şi exteriorul din „celălalt” — prezenţa sa fizică, treapta socială, originea etnică, capacitatea intelectuală — şi ajunge la suflet, unica „rădăcină” personală a fiinţei umane, partea divină din el? Nu există iubire „impersonală”, pentru că iubirea este minunata descoperire a „persoanei” în „om”, a unicului şi personalului în comun şi general. Este descoperirea a ceea ce este „de iubit” în fiecare om, a ceea ce este de la Dumnezeu.”

În cuvântul de învățătură, Părintele Laurențiu Ionașcă, clericul mănăstirii, a evidențiat importanța învățăturii creștine despre ajutorarea aproapelui. Iubirea noastră unul către celălalt nu poate fi decât mărturisirea și valorificarea iubirii lui Dumnezeu de la unul către celălalt. 

 „Mergi şi fă şi tu asemenea!“ este un îndemn nu doar pentru învăţătorul de lege, ci și pentru fiecare dintre noi, care suntem chemaţi de Domnul nu să-i diferenţiem pe oameni, ci să-i iubim cu dragostea cu care ne iubește El: „să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” . (In. 15, 12-13)


Articole postate de același autor
2054

Imagini ȘOCANTE cu preoți de la o biserică din Paris, târâți afară de polițiști

Biserica Sf. Rita din Paris a fost evacuată violent de poliție, dimineață, pe 3 august, în timp ce politicienii locali și credincioșii se aflau în clădire pentru a se opune demolarării ei deja planificate, conform unei hotărâri ale instanței de judecată. Autoritățile au plasat deja bombele pentru explozia controlată, iar demolarea bisericii e gata să […]