Medicul este vindecător atât al trupului, cât și al sufletului

286

Interviu cu Iurie Moscalu, doctor în medicină, conferențiar universitar în specialitatea boli interne (hepatologie).

- Care este situația Republicii Moldova în ceea ce privește numărul de persoane diagnosticate cu hepatită?

-Hepatita este o boală infecțioasă de natură virală, microbiană sau toxică a ficatului care constă în distrugerea celulelor hepatice. Există mai multe forme ale bolii, precum este Hepatita A, B, C , D. Ultimile date înregistrate arată că numărul persoanelor diagnosticate cu hepatite cronice este de peste 40 de mii. O mare parte dintre aceste persoane necesită un tratament absolut special antiviral cu eradicare a virusului din organism, după care să fie neuralizată acțiunea hepatitei. În consecință, evident, sporește atât calitatea cât și longevitatea vieții. În ultimii ani numărul de persoane diagnosticate cu infecția respectivă a scăzut, datorită vaccinării.

-În ce măsură se reușește ca medicul să fie vindecător al trupului, dar și al sufletului?

-Medicul a fost considerat atât vindecătorul trupului, cât și al sufletului din antichitate. Astfel, discuția dintre pacient și medic este foarte importată, pentru că de acest aspect depinde, în mare parte, eficacitatea tratamentului.

-Care sunt cele mai întîlnite forme de transmitere a hepatitei?

- Virusul se transmite de la om la om, prin sânge sau alte secreții ale organismului. Este frecventă transmiterea pe cale sexuală, prin refolosirea unui ac de seringă, de la mamă la copil, folosirea de către mai multe persoane a produselor de igiena personală (periuța de dinți, aparatul de ras), dar și prin utilizarea echipamentelor nesterile (la dentist, manichiură, pedichiura, tatuaje, piersing corporal). Exista anumite grupuri de persoane cu un grad mai mare de expunere la contaminarea cu hepatită. Printre acestea se numara: persoanele cu parteneri sexuali multipli, copiii născuți din mame infectate, oamenii care au contact prelungit cu o persoana infectată (membrii familiei), persoane care primesc transfuzii de sânge.

-Care sunt cele mai frecvente simptome ale acestei boli infecțioase?

-În toate tipurile de hepatită, simptomele pot trece uneori neobservate. Cel mai mare risc este ca un bolnav să transmită virusul altei persoane sănatoase, întrucât nu este conștient de boală. Simptomele inițiale ale hepatitelor se pot confunda cu cele ale gripei (febra, astenie marcată, cefalee, stare de curbatură). După aproximativ o săptamană, se instalează icterul (colorația galbenă a albului ochiului și a pielii), urina foarte închisă la culoare și materiile fecale anormal de pigmentate.

Alte manifestări clinice specifice hepatitelor virale sunt astenia fizică, lipsa apetitului alimentar și starea persistenta de greață.

- Ce ar trebui să cunoaștem pentru a preveni această afecțiune?

-Trebuie de cunoscut faptul că igiena personală strictă si spălatul mîinilor cu apă și săpun după folosirea toaletei, dupa schimbarea scutecului la copii, precum și înainte de prepararea mâncării sau de luarea meselor  va ajuta la impiedicarea transmiterii infecției. Incălzirea alimentelor și a apei la peste 850 C determină distrugerea virusului. Evitați consumul de pește sau fructe de mare în stare crudă sau preparate termic insuficient. Fructele și legumele consumate în stare crudă trebuie spalate cu apă din abundență.

- Cum vedeți relația dintre credință și știința medicală?

-Contactul dintre credință și medicină este destul de evident astăzi. Acest lucru este demonstrabil prin prezența lăcașelor sfinte pe lângă spitale, care oferă posibilitate pacienților să fie mult mai aproape de Bunul Dumnezeu. Deși există bolnavi care nu se pot deplasa spre biserică, sunt de părerea că ajutorul din parte slujitorilor cultului ar trebui să fie mai intens pe această cale.

                                                                                  Maria Cucută-Rujină pentru Altarul Credinței

 

Articolul Următor
Articole Asemănătoare
901

Credința pe care o avem doar „in suflet” – e de fapt o lipsă de credință…

Pentru toți acei care nu merg la Biserica, căci îl au pe Dumnezeu în suflet le propun următorul exercițiu: să și mâncați și să beți în suflet, să vă căsătoriți în suflet. V-a plăcut de o tânără, căsătoriți-vă cu ea… în suflet și atât…Da, ați putea încerca și salariul să-l ridicați „in suflet”… Credința pe […]

Articole postate de același autor
388

Nu putem răni cu adevărat decât pe cei pe care-i iubim

Cineva care ține foarte mult la mine, mi-a spus acum ceva vreme că nu putem să-i rănim cu adevărat decât pe cei pe care-i iubim. Și, aș zice eu acum, se aplică și invers, adică nu pot să ne rănească cu adevărat decât cei pe care-i iubim. Cum ar putea să te dezamăgească până la durere și […]