Suntem aşa, indiferenţi: „Eh, Doamne, ajuta-mă. Eh!… Dacă vrei, să mă ajuţi. Dacă nu, nu-i nimic.” Nu! Să ne socotim, după cum şi suntem, nevrednici. Că vezi ce zice Domnul: „Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt.” Dar uite, noi greşim veşnic, de aceea nu putem niciodată să pretindem că suntem vrednici să ne ajute. Nu, că totdeauna calcăm voile lui Dumnezeu, vrând-nevrand. Ş-aşa că, daca cerem cu blândete, cu smerită cugetare ajutorul Domnului, într-aceaşi secunda harul Sfântului Duh ne ajută. Eh!… Dumnezeu să ne fie într-ajutor.
Cum vine omul la smerenie?
Ferice de omul care-şi recunoaşte neputinţa. Fiindcă această recunoaştere i se face lui temelie şi rădăcină, şi început a toată bunătatea. Căci de ar cunoaşte cineva cu adevărat şi ar simţi propria lui neputinţă, atunci şi-ar aduce imediat sufletul din lenea care întunecă cunoaşterea, şi ca o comoară ar strânge pentru el paza. Dar nimeni nu-şi […]
Starea ta lăuntrică ţi-o arată rugăciunea
Rugăciunea făcută din rutină, fără credinţă şi fără atenţie, este pierdere de vreme. Omul care îl iubeşte pe Dumnezeu şi care doreşte să stea de vorbă cu El, aşteaptă cu mult drag ceasul rugăciunii. Pentru că spune tot Sfântul Ioan Scărarul: “Iubirea ostaşului faţă de împărat o arată războiul; iubirea creştinului faţă de Dumnezeu o […]