„Sufletul tău sărman n-a cunoscut pe Dumnezeu, n-a cunoscut cât de mult ne iubește și cu cât dor așteaptă ca toți oamenii să se pocăiască și să se mântuiască. Domnul e iubire și El a dat pe pământ pe Duhul Sfânt Care învață sufletul să iubească pe vrăjmași și să se roage pentru ei, ca ei să se mântuiască. Aceasta și este iubirea”. (Sfântul Siluan Athonitul)
Biserica este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, iar slujbele reprezintă intrarea noastră în această Împărăţie, trăirea şi împărtăşirea concretă de viaţa cea nouă în Hristos, de dreptatea, pacea şi bucuria în Duhul Sfânt ce caracterizează Împărăţia lui Dumnezeu (Rom. 14, 17).
Duminica a XIX-a după Cincizecime a reunit în duh de rugăciune obştea monahală și numeroși credincioși veniți la Mănăstirea Suruceni. Pericopa evanghelică a acestei Duminicii este plină de semnificații duhovnicești, deși textul acesteia cuprinde doar șase versete ale Evangheliei după Luca (6, 31-36). Fragmentul face parte din Predica de pe munte, în care Mântuitorul Hristos vorbește despre una dintre cele mai importante legi ale creștinismului, Legea dragostei.
De cele mai multe ori nu suntem capabili de a-i iubi nici măcar pe cei din preajma noastră, pe cei din familia și neamul nostru, iar îndemnul Mântuitorului către iubirea vrăjmașilor ne pune în fața unor realități foarte greu de asumat de către noi. Hristos ne îndeamnă nu doar să răbdăm, să nu răspundem cu rău la rău, ci și să-i iubim pe cei care ne fac necazuri. Cum să iubești pe cel care te rănește, pe cel care te bârfește, pe cel care îți provoacă numai greutăți? Nu putem să ajungem să împlinim această poruncă fără ajutorul și harul lui Dumnezeu.
Despre acest lucru ne vorbește arhim. Zaharia Zaharou: „Poruncile lui Dumnezeu sunt de nepătruns pentru mintea omenească şi covârşesc puterile noastre de a le împlini, smerindu-ne chiar din clipa în care încercăm să ne apropiem de ele. Lucrarea lor este una cu totul aparte: ele zdrobesc orgoliul întunecatei noastre minţi şi inimi şi pregătesc calea harului, ca să vină şi să se sălăşluiască întru noi. Poruncile dumnezeieşti scot la iveală nedesăvârşirea noastră, neputinţa şi sărăcia noastră duhovnicească, şi ne silesc să strigăm din adâncul inimii la Dumnezeu, rugându-L să vină şi să împlinească El însuşi în noi aceste porunci. Altă cale în afară de aceasta nu există, după cuvântul Domnului: „Fără Mine nu puteţi face nimic.“
Potrivit învăţăturii Sfântului Siluan „mare este un singur lucru: a ne smeri și a înfrânge mândria care ne împiedică a iubi”. Porunca iubirii de vrăjmaşi alungă orice urmă de mândrie din noi. Pentru a o împlini trebuie să ne smerim până la capăt, ca să facem loc Duhului Sfânt înlăuntrul nostru. „A iubi pe cel care te vrăjmăşeşte, – ne spune PS Ignatie, Episcopul Huşilor, – este măsura sfinţeniei unui om. Nu este simplu, omeneşte vorbind, mai ales dacă avem în noi deprinderea aceasta a răzbunării, a revanşei, şi imediat ne supărăm. Ne supărăm pentru că avem în noi un munte de egoism! Când eşti mândru, plin de sine, nu suporţi ca nimeni să te înveţe absolut nimic, eşti ca o stană de piatră, nu poate să pătrundă nimeni în sufletul tău. De aceea trăim dramele acestea, momentele de tensiune interioară, de frământare, şi nu avem linişte. Suntem atât de nemulţumiţi întotdeauna! Nu ai cum să îl iubeşti pe cel de lângă tine, dacă eşti om mândru, dacă nu ai smerenie, dacă nu te rogi.”
Nu putem împlini poruncile lui Dumnezeu, atât cât încercăm s-o facem cu propriile puteri, dar mereu putem să cerem ajutorul Lui:
„Iubesc poruncile Tale, sunt aproape de inima mea, dar Tu vezi că nu le pot trăi, firea mea nu poate încape poruncile Tale, cuvintele Tale sunt viață dumnezeiască nestricăcioasă. Eu sunt putregai și stricăciune. Vino Tu și sălășluiește în mine. Lucrează Tu în mine cele bineplăcute Ție“. (Sf. Sofronie Saharov)
Sursa: manastireasuruceni.md
