Cu Dumnezeu pe drumul Cunoașterii
Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Schimbarea la Față a Mântuitorului
Dumnezeu săvârșește minuni pentru a-l mântui pe om
Cum să înaintăm în viața duhovnicească
Iată mama noastră!
Acesta e cel mai mare duşman al omului: „a părea”
Gavriil Rohut, Arhiepiscop al Moldovei sovietice cu reședința la Balta – condamnat la moarte prin împușcare
Calea Postului Mare: ziua a VIII-a
Canonul de pocăință al sf.Andrei Criteanul oficiat în catedrala episcopală din Bălţi
Colindul Sfantului Nicolae
Mamă, ştii tu, oare, datoria ta?
11 reguli canonice ale nunţii creştine
A treia zi, miercurea patimilor: „Luaţi seama şi nu fiţi farisei cârtitori ori iude contabilizante. Când Dumnezeu e prezent totul se transformă în dar!”
Despre aghiasmă și apa sfințită. Cum să ne folosim de acestea?