„A patra luptă o avem împotriva duhului mâniei. Și câtă trebuință este să tăiem, cu ajutorul lui Dumnezeu, veninul cel purtător de moarte al duhului acestuia, din adâncul sufletului nostru! Căci mocnind acesta tăinuit în inima noastră și orbind cu turburări întunecate ochii inimii, nu putem dobândi puterea de-a deosebi cele ce ne sunt de folos, nici pătrunderea cunoștinței duhovnicești. De asemenea, nu putem păzi desăvârșirea sfatului bun și nu ne putem face părtași vieții adevărate, iar mintea noastră nu va ajunge în stare să privească lumina dumnezeiască. Căci s-a turburat, zice, de mânie ochiul meu (Psalmi 6, 8). Dar nu ne vom face părtași nici de înțelepciunea dumnezeiască, chiar dacă am fi socotiți de toți frații înțelepți. Fiindcă s-a scris: Mânia în sânul celor fără de minte sălășluiește (Ecclesiast 7, 1). Dar nu putem dobândi nici sfaturile mântuitoare ale dreptei socoteli, chiar dacă ne socotesc oamenii cuminți. Căci scris este: Mânia și pe cei cuminți îi pierde (Proverbe 15, 10). Nu vom putea ține nici cumpăna dreptății cu inimă trează, căci scris este: Mânia bărbatului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu (Iacov 1, 20). Nici podoaba și chipul cel bun nu le putem dobândi, cu toate că ne laudă toți, căci iarăși scrie: Bărbatul mânios nu este cu bun chip (Proverbe 11, 25). Drept aceea, cel ce vrea să vină la desăvârșire și poftește să lupte lupta cea duhovnicească după lege, străin să fie de toată mânia și iuțimea. Iată ce poruncește vasul alegerii: Toată amărăciunea și iuțimea, și mânia, și strigarea, și hula să se ridice de la voi, dimpreună cu toată răutatea (Efeseni 4, 31). Iar când a zis toată, nu ne-a lăsat nici o pricină pentru care mânia să fie trebuincioasă sau îndreptățită. Deci cel ce vrea să îndrepte pe fratele său când greșește sau să-l certe să se silească a se păzi pe sine netulburat, ca nu cumva, vrând pe altul să tămăduiască, să atragă boala asupra sa și să audă cuvântul Evangheliei: Doctore, vindecă-te pe tine însuți (Luca 4, 23) sau: Ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău n-o cunoști (Marcu 7, 23).
Din orice fel de pricină ar clocoti mânia în noi, ea ne orbește ochii sufletului și nu-i lasă să vadă soarele dreptății. Căci, precum fie că punem pe ochi foițe de aur, fie de plumb, la fel împiedicăm puterea văzătoare și scumpetea foiței de aur nu aduce nici o deosebire orbirii, tot așa din orice pricină s-ar aprinde mânia, fie ea, zice-se, întemeiată sau neîntemeiată, la fel întunecă puterea văzătoare.
Numai atunci întrebuințăm mânia potrivit cu firea, când o pornim împotriva gândurilor pătimașe și iubitoare de plăceri. Așa ne învață prorocul, zicând: Mâniați-vă și nu păcătuiți (Psalmi 4, 5); adică aprindeți mânia asupra patimilor voastre și asupra gândurilor rele, și nu păcătuiți săvârșind cele puse în minte.”
(Sfântul Ioan Casian, Despre cele opt gânduri ale răutății, Despre mânie, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 109-110)
