Actualitate

Mama naşte, mama renaşte…

14

Vă mai spun ceva: mama naşte, mama renaşte, ea se ocupă de copii. Şi, desigur, foloseşte cea mai frumoasă metodă din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce nu? Dar în întâlnirea cu prietenii el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, şi se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: „Nu, puiul mamei, tu eşti împărat, tu ai să cucereşti lumea!”. Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învăţat undeva, ci pentru că-l iubeşte şi pentru că nu vrea să-l vadă un prost.

Nu ştiu dacă aţi citit o poezie scrisă de regina Elisabeta (care publica sub pseudonimul Carmen Sylva), soţia regelui Carol I:

„De veţi auzi de un erou care a cucerit în războaie şi în  urma lui a făcut dreptate, să ştiţi că a avut o mamă bună;
De veţi auzi de un erou care a viersuit şi versul lui a schimbat sensuri de viaţă şi frumuseţi şi înflăcărări de inimă, să ştiţi că a avut o mamă bună!”

şi tot aşa vreo şapte modele de eroi. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim, mai ales dacă e preoteasă, căci multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimităţi femeieşti, mai repede decât pe preot.

Din Părintele Arsenie Papacioc, Despre armonia căsătoriei, ediţie îngrijită de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Elena, Constanţa, 2013, p. 58-59


Articole Asemănătoare
8381

Ce pot face părinţii pentru a-i ajuta pe copii să reziste ispitelor lumii?

Acum, copilul contemporan este tratat încă de mic ca un zeu al familiei: poftele lui sunt satisfăcute, dorinţele îi sunt îndeplinite, este înconjurat de jucării, de distracţii, de confort, nu este învăţat şi educat după principiile severe ale comportamentului creştinesc, ci este lăsat să se dezvolte în direcţia pe care i-o imprimă poftele lui… Poate […]

Articole postate de același autor
276

Toţi cei ce umblă după plăceri, nu vor scăpa de primejdii căci sub orice plăcere e încolăcit un şarpe

Vremea de luptă are o clipă de mare cumpănă, şi anume: dacă mintea nu-şi aduce aminte cu credinţă de “Doamne Iisuse…”, i se întâmplă că încuviinţează momeala vrăjmaşului. Aici e graniţa între lupta după lege şi căderea în fărădelege. Deci, mintea căzută în hotarul fărădelegii, dă încuviinţarea ei voinţei, căreia încă-i suflă vicleanul boarea ameţirii. […]