Un monah oarecare era chelar într-o chinovie și împărțea vin fraților.
El avea multă evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, nelipsind niciodată de la slujba bisericii, fiind osârdnic la slujbele lui cele sufletești și nelenevos la cele trupești ale călugărilor. Însă iubea vinul, sărmanul! Și, fiindcă avea slujba aceea, de multe ori bea mai mult decât alții.
Într-una din zile, a cinat și a băut până când s-a îmbătat și a căzut în așternutul său. În ceasul Utreniei, era adormit; însă, auzind toaca, s-a sculat cum a putut, ca să se ducă la biserică. Pentru că, după cum am zis mai sus, el avea mult dor de cele dumnezeiești și nu voia să se lipsească niciodată de adunarea cea de mântuire a fraților.
Mergând puțină depărtare de loc, cu greu înainta spre biserică, pentru că îl durea capul de beție; însă, pentru dorul pe care îl avea, se ducea înainte. Atunci diavolul, prefăcându-se în chipul unui taur, venea înaintea lui și se arăta cum că vrea să-l lovească cu coarnele; însă monahul nu s-a speriat și, făcându-și cruce, vrăjmașul s-a depărtat puțin. Și iarăși închipuindu-se, s-a făcut câine negru și-l împiedica, să nu meargă mai departe; dar el, făcându-și cruce ca și mai înainte, se ducea. Iar când a ajuns la poarta bisericii, s-a făcut dracul leu preaînfricoșat și s-a pornit asupra lui, să-l rupă.
Atunci, arătându-se o femeie preafrumoasă, a izgonit pe dracul, mustrându-l pe dânsul cu îngozire, cum de a îndrăznit să facă rău robului ei. Apoi, apucând pe monah de mână, l-a dus la chilia lui, zicându-i: „Păzește-te de acum înainte, să nu te mai îmbeți, dacă dorești să te mântuiești; mărturisește-ți păcatul acesta la cutare duhovnic și să faci canonul pe care ți-l va da”.
Iar monahul a întrebat-o pe dânsa cine este, de a făcut atâta bunătate cu el. Iar ea a răspuns: „Eu sunt Maica lui Iisus Hristos!” Acestea auzindu-le el, a căzut la pământ cu frică multă, ca să i se închine, dar ea s-a făcut nevăzută.
A plâns de bucurie și s-a aflat în ceasul acela sănătos și nevătămat de beție.
Mărturisindu-se cu sârguință și cu dinadinsul, după porunca cea dumnezeiască, a păzit canonul și s-a depărtat de vin, după cum se cade să facă fiecare creștin care se biruiește de această patimă. Și care nu se va mărturisi cu de-amănuntul să știe că se va munci.
Toți sunt datori să se păzească de multă băutură, ca de mare desfrânare. Deschideți ochii voștri, cei ce iubiți beția, și vă siliți să vă depărtațide ea, pentru ca să nu vă lipsiți de veșnica veselie și îndulcire. Pe care, dea Dumnezeu, ca noi toți să o dobândim, pentru rugăciunile cele bine primite ale pururea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Amin.
Protos. Nicodim Măndiță, Minunile Maicii Domnului, Editura Agapis, 2000, p. 97-98
