Într-o zi, l-au întrebat câţiva credincioşi:
– Părinte Vichentie, oare este păcat a mânca de dulce în zile de post?
– Ascultaţi, fraţilor. Tot ce dezmiardă trupul este păcat. Când Biserica ne opreşte să mâncăm de dulce, suntem datori să postim. Eu nu vă pot dezlega să mâncaţi. Iar când Biserica dezleagă la toate, eu nu vă pot lega să nu mâncaţi. Deci, să facem aşa cum ne învaţă Biserica.
Spuneau ucenicii lui că Protosinghelul Vichentie mânca foarte puţin, numai cât să-şi menţină viaţa. Tot ce căpăta de mâncare împărţea la cei din jurul lui, iar dacă îi mai rămânea ceva, către seară se ducea la maicile sărace şi le zicea:
– Maică, m-a trimis Hristos la sfinţia ta cu ceva de mâncare. Te rog s-o primeşti în numele Domnului!
Către maicile mai îndestulate din mănăstire, zicea bătrânul uneori:
– Auziţi ce spune Hristos: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Deci, mare osândă vom lua, de nu vom face milostenie. Călugărul trebuie să mănânce un singur fel de mâncare şi acela cu multă înfrânare. La fel şi haine să aibă numai două, una de lucru şi alta de biserică, şi acelea să fie simple.
Când venea vreun sărac la el şi nu avea ce să-i dea, se ducea la maici şi le zicea cu glas rugător:
– Maică, a venit Hristos la mine şi nu am ce să-i dau milostenie! Te rog, împrumută-mi 100 de lei şi, când voi avea, ţi-i voi da înapoi.
Iar maicile, văzând dragostea lui pentru săraci, îi răspundeau:
– Poftiţi, părinte, 100 de lei şi nu ni-i mai da înapoi, că vrem şi noi să miluim pe Hristos.
Aşa silea bunul păstor şi pe alţii să facă milostenie.
Altădată a venit un călugăr să-i ceară cuvânt de folos, iar bătrânul i-a zis:
– Ascultă, mata, părinte. Ai primit ceva astăzi? Astăzi să împărţi la toţi. Nimic să nu ţii pentru a doua zi. Nici bani, nici pâine, nici două haine. Că are grijă Hristos să te hrănească şi mâine.
Într-o iarnă, i-a cusut monahia Migaluşa – mama sa – un rând de haine noi călugăreşti, din lână ţigaie. Dar, înainte de a le îmbrăca, a venit la cuviosul un om sărac cu soţia să ceară milostenie. Aveau acasă zece copii şi duceau lipsă de toate. Deci, le-a zis părintele:
– Poftiţi hainele acestea de şiac. Sunt preoţeşti, dar puteţi să le prefaceţi în haine pentru copii. Iarna ţin foarte cald şi sunt noi. Tot stăteau la mine degeaba. Noi avem de toate.
– Bogdaproste, părinte, au spus oamenii şi au plecat. Deci, auzind, mama lui a zis, suspinând:
– Cum a dat părintele de pomană hainele acelea noi, aşa de bune? Cu ce o să se îmbrace în iarna asta?
– Lasă, maică Migaluşa, nu mai plânge, au mângâiat-o celelalte. Are Dumnezeu grijă de părintele Vichentie!
Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 568 – 569
