Liturghie arhierească în parohia Corlăteni, Protopopiatul Râșcani

2704

Joi, 6 septembrie, Preasfințitul episcop Ioan al Sorocii a liturghisit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Corlăteni, Protopopiatul Râșcani.

Alături de episcopul vicar s-au rugat prot. mitr. Sveatoslav UNGUREAN, Protopop de Râșcani, preoți și credincioși din cuprinsul raionului.

Înainte de începerea Dumnezeieștii Liturghii a fost sfințită noua catapeteasmă a bisericii, iar în timpul slujbei, parohul bisericii prot. Ștefan OSOIANU, cu prilejul aniversării celor 30 de ani de slujire clericală a fost decorat, cu binecuvântarea Întâistătătorului, cu ordinul „Meritul bisericesc”, gr. II.

La sfârșitul Liturghiei s-a săvârșit înconjurul bisericii, apoi arhiereul i-a felicitat pe creștinii din localitate cu ocazia împlinirii a treizeci de ani de la redeschiderea locașului sfânt, transmițând și mesajul părintesc al Mitropolitului.

La rândul său, părintele paroh a mulțumit episcopului Ioan pentru vizita arhipăstorală întreprinsă, menționând că de la redeschiderea bisericii, astăzi a fost oficiată prima Liturghie arhierească.

Cântările liturgice au fost inerpretate de către grupul coral „Gnosis”, condus de către teologul Serghei CRUDU.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
265

Sobor de arhierei au slujit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău, în duminica a VII-a după Paști

În duminica a VII-a după Paști, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Chișinău de Înaltpreasfințitul Iustinian, Arhiepiscop de Elista și Kalmykia, împreună cu: Preasfințitul Ambrozie, Episcop de Neftekamsk și Birsk, și Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și al Întregii […]

Articole postate de același autor
456

Tămăduiește-mă Doamne, și tămăduit voi fi cu adevărat

Vai mie, ce osândă mă așteaptă și de ce rușine sunt vrednic! Cele ascunse ale mele nu sunt ca cele din afară; vorbesc despre despătimire, dar mă gândesc zi și noapte la patimi de rușine; am neprihănirea pe limbă, dar în cuget mă îndeletnicesc cu netrebnicii. Vai, ce încercare mă așteaptă! Cu adevărat, port chipul […]