Deci, duhovnicul trebuie să fie iubitor şi înveselitor cu toată lumea. Să se vadă că eşti primitor şi înţelegător şi când au venit la tine, să-ţi vadă blândeţea, bunătatea, iubirea şi că eşti sincer doritor să-i ajuţi în procesul lor de conştiinţă pentru lucrul cel mai de preţ – mântuirea.
Să fii, ca duhovnic, popular, să-l convingi mai întâi de acel lucru care l-ar îngrijora: că păstrezi taina spovedaniei lui cu preţul vieţii tale. Ferească Dumnezeu să fie altfel! Că discuţia este omenească, dar lucrarea divină.
Că eşti martor cinstit cu puterea de a dezlega sufletul lui de orice păcat mărturisit şi că, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, păcatele mărturisite „nu se mai iau în vedere nici la vămi, nici la Judecata de Apoi. Atunci el va vedea cât a fost de mare momentul mărturisirii lui”.
Să-l convingi că omul nu este acela care a greşit, ci este acesta care se căieşte şi se spove-deşte acum. Şi dacă a căzut în apă adâncă şi e salvat cu darul lui Dumnezeu şi răsuflă liniştit, nu-l mai ceartă nimeni că de ce este ud: bine că a scăpat de la pieire.
În felul acesta blând şi de la inimă, dându-şi seama că se săvârşeşte cu el Taina iertării păcate-lor, îşi deschide sufletul cu totul; să nu facă o mărturisire rea, cumva – care l-ar primejdui mai mult -, să nu-i rămână nimic, nici păcatele mari şi grozave şi nici cele mici, care se cred a fi neînsemnate. Dar e un lucru foarte înşelător să crezi aşa ceva, pentru că: „nu este lucru mic în viaţă răul cel mai mic”. Îţi va cere ajutor, să-l cercetezi după o oarecare rânduială şi să o faci cu toată inima, că e fiul tău. Şi să-l asiguri că la răspântia cea din urmă, cândva, veţi fi de faţă şi îngerii noştri se vor bucura şi, cu ei o dată, rudele, lumea şi toată creaţia lui Dumnezeu.
Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 26
