Actualitate

ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat sfințirea Prestolului și Sfânta Liturghie în biserica „Tuturor Sfinților” din s. Gordinești, r. Rezina

948

Credincioșii parohiei „Tuturor Sfinților” din satul Gordinești, raionul Rezina au trăit momente de bucurie și înălțare duhovnicească, sâmbătă, 18 iunie 2022, prilejuite de vizita Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, pentru a târnosi biserica din localitate, după ample lucrări de renovare.

La orele dimineții, ÎPS Mitropolit Vladimir a fost întâmpinat în fața bisericii de către Prot. mitr. Ghenadie Boldișor, secretarul protopopiatului de Rezina, Prot. Grigore Ignatiuc, preotul-paroh împreună cu familia, clerul și enoriașii. A urmat apoi slujba de sfințire a Prestolului, cu toate cele prescrise în rânduiala slujbei.

Ierarhului i-au liturghisit: Prot. Grigore Ignatiuc, paroh al sfintei biserici din Gordinești, Prot. mitr. Ghenadie Boldișor, secretarul protopopiatului de Rezina, PC Arhim. Ioan Hangan, Duhovnicul Sfintei Mănăstiri Pripiceni-Curchi și un sobor de preoți și diaconi.

În timpul Sfintei Liturghii, la Vohodul mic, parohul bisericii, Prot. Grigore Ignatiuc fost decorat de către Arhipăstor cu dreptul de a purta mitră, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea sârguincioasă și pentru munca depusă cu multă osârdie în această parohie.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Arhieresc al Mănăstirii Curchi, condus de dl Dumitru Buga.

După Liturghie a urmat tradiționalul înconjor al bisericii cu citirea pericopelor evanghelice praznicale și a fost oficiat un Te-deum de mulţumire Domnului pentru toate binefacerile ce au loc în această parohie iar mai târziu ÎPS Vladimir a felicitat credincioşii prezenți cu ocazia acestui eveniment de referinţă în istoria localităţii.

La rândul său, părintele paroh a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria sărbătorii cu creştinii din Gordinești.

Cei mai sârguincioși enoriași, în semn de recunoștință pentru aportul adus la renovarea bisericii, au primit medalii bisericești.

Nici de data aceasta, Mitropolitul Vladimir nu i-a trecut cu vederea pe cei mai mici, dăruindu-le cărțulii de rugăciune, spre întărire și creștere duhovnicească şi amintire a acestei frumoase întâlniri.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md

 


Articole postate de același autor
1951

Predica Sfântului Ioan Gură de Aur la sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim

„Le-ai fi cunoscut şi tu în ziua aceasta, cele ce sunt către pacea ta” (Luca 19. 42). Păcătosul este cel mai nenorocit, când are pe pământ numai norocire. Nimic nu nelinişteşte pe cei mai mulţi aşa de tare ca aceea că bogaţii cei mai prihăniţi se îndulcesc de multă norocire, pe când drepţii, sau cei îmbunătăţiţi adeseori […]