Un tânar, întrebându-se despre viață, despre suferință și despre fericire, îl întrebă pe un părinte:
- Părinte, de ce unii oameni sunt tot timpul mâhniți ?
Părintele i-a răspuns, zicând:
- Pentru că, de multe ori, ei sunt supărați nu numai de necazurile lor, ci și de bunăstarea și reușita altora.
Viața spirituală cere un echilibru similar mersului pe sârmă: orice extremă, orice exagerare reprezintă un pericol și din spate pândește căderea. „Avva Pimen a povestit că, odată, un frate l-a întrebat pe Avva Simon: «Dacă ies din chilie și dau peste frate care se distrează, și mă distrez și eu cu dânsul; apoi dau peste […]
