Învață și crede – un temeinic credo

2098

La doar câteva zile după Gala Tineretului Ortodox 2020 care s-a desfășurat în condiții optime pentru un asemenea eveniment, oferite de către conducerea Liceului Teoretic  Meșterul Manole din Sălcuța Căușeniului, în sala de conferințe a acestei instituții a avut loc un alt eveniment notoriu - a fost lansat volumul  Învață și crede! Osmoza Școlii și a Bisericii în Sălcuța, semnat de către protoiereul Octavian Moșin și jurnalistul Vlad Sărătilă.

Această carte nu avea cum să apară în altă parte pentru că, din câte știm, nu există în Republica Moldova o experiență mai mare decât 24 de ani de predare a religiei în școală, la toate treptele de învățământ general, decât în Sălcuța. În această comunitate trei preoți și trei preotese muncesc în calitate de profesori de liceu, unii dintre ei ajungând să pretindă la gradul științific de doctor în pedagogie.

Volumul este întitulat Învață și crede venind din îndemnul pe care l-a dat Mântuitorul Iisus ca apostolii să meargă și să învețe popoarele. Este, de fapt, o osmoză a Școlii și a Bisericii.

În deplină linişte elevii sosiţi la eveniment au primit discursurile dnei Liuba Pleşca, directorul instituţiei şi ale preotului Nicolae Jelihovschi, paroh al bisericii  Adormirea Maicii Domnului din localitate. Ei ai menţionat că religia este  esenţială în avansarea şcolii pe calea progresului aducând în această privință numeroase argumente.

Întrucât era vorba despre o lansare de carte, i s-a propus să vorbeasă domnului Vlad Sărătilă, autor. El a menţionat  că apariția unei asememnea cărți era iminentă pentru că religia în școală este deja un fenomen comun, dar această carte nu putea să apară în lipsa unei experiențe în domeniu. Elementar vorbind, oricare carte are nevoie de material factologic, or, în liceul Meșterul Manole a fost adunată pe parcursul anilor suficientă experiență în domeniu. Astfel, volumul  Învață și crede la moment are valoare de unicat, iar cei la care se referă sunt înainte mergători.

Nici vorbă, au fost scoase în vileag materiale inedite culese din multiple surse, inclusiv din gura sălcuțenilor în etate. Din aceste surse prezența s-a convins de faptul că anume biserica  a stat la baza culturii și a scrisului nostru, iar preoții au fost primii învățători și nu este de mirare că toți membrii dinastiei Jelihovschi din Sălcuța sunt sau au fost profesori. Absolut toți.

Cartea conține în sine nu numai materiale istorice, lingvistice, dar și culturale. Ea inserează texte poetice, rodul muncii de mulți ani ai părintelui Nicolae Jelihovschi, dar și un florilegiu din douăsprezece colinde pascale inedite, care fac parte din osatura de rezistență a corului  Buna Vestire din Sălcuța.

Se cuvin mulțumiri deosebite preotului Octavian Moșin, autor de texte și om care a stat la rădăcinile din care și-a tras seva această carte. Părintele Octavian este un om de o generozitate greu de egalat.

Liceul Meșterul Manole rămâne instituție disimulatorie de experiență avansată și, credem că această experiență nu trebuie neglijată.

 

 

 


Articole postate de același autor
5219

Pr. Octavian Moşin: Viaţa unui creştin ar trebui să fie un post continuu

Viaţa unui creştin ar trebui să fie un post continuu, când încerci să fugi de lucruri rele, deci de păcate şi de patimi, iar postul ar fi un mijloc prin care omul pe de o parte s-ar înfrâna, pe de alta ar deveni mai statornic. Postul nu are niciun efect dacă nu dă naştere unei alte […]