De obicei ucenicii le solicita duhovnicilor sa se roage pentru ei. Si e firesc sa faca asa. Mai rar insa gasim fii sufletesti care se roaga pentru preotul lor. Primul impuls al crestinilor, nematurizati duhovniceste, este nu acela de a se ruga pentru preotul lor, ci de a-l barfi si a-l reclama.
Intr-o viata duhovniceasca normala si fiul are datoria de a se ruga pentru parintele sau sufletesc: “Va indemn, fratilor, spune Sfantul Pavel pentru Domnul nostru Iisus Hristos si pentru iubirea Duhului Sfant, ca impreuna cu mine sa luptati in rugaciuni catre Dumnezeu pentru mine” (Romani 5. 30). Sau in alt loc: “Rugati-va pentru mine, ca sa mi se dea mie cuvant, cand voi deschide gura mea, sa fac cunoscuta cu indrazneala taina Evangheliei” (Efeseni 6. 19). Iar Colosenilor dandu-le povata sa se roage staruitor, le solicita si rugaciuni pentru sine: “Staruiti in rugaciune, priveghind in ea cu multumire, rugandu-va totdata si pentru noi, ca Dumnezeu sa ne deschida usa cuvantului; spre a vesti taina lui Hristos, pentru care ma si gasesc in lanturi” (Coloseni 4,2-3). Cunosc parohii cu buni credinciosi in care atunci cand au ramas vacante, s-au tacut rugaciuni insistente ca Dumnezeu sa le trimita un preot bun.
De fapt insusi Mantuitorul la un moment dat ne da urmatoarea povata: “Secerisul e mult, dar lucratorii sunt putini. Rugati, deci, pe Domnul secerisului, ca sa scoata lucratori la secerisul Sau (Matei 9. 37). S-ar parea ca la noi, acum la sfarsitul mileniului doi n-ar fi actual acest indemn, pentru ca sunt foarte multi candidati la preotie. Din nefericire insa numerosi dintre acestia doresc sa se capatuiasca sau sa devina niste functionari bisericesti mai mult sau mai putin corecti, dar putini sunt cei “”nebuni pentru Hristos” si dornici de a face o misiune vrednica si jeratfelnica.
In acest sens cunoscutul profesor Teodor Popescu spunea prin anul 1957: “Nevrednic si osandit este preotul, care se multumeste cu putin si nu face tot ce poate. Cel care se teme de osteneala si de neplacere, cel care nu are grija si timp pentru mantuirea credinciosilor lui, cel care iubeste odihna, confortul, linistea si indestularea pantecelui. Nevrednic si osandit este, mai mult insa, cel care sminteste si indeparteaza de Biserica si de Dumnezeu pe cei care i-a chemat si-i dator sa-i cheme si sa-i castige Bisericii si lui Dumnezeu”. Si Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata totusi sa-i cinstim pe preoti: “ca se cade, iubitilor, a cinsti pe preoti, ca pe niste prieteni ai lui Dumnezeu, pe care i-a ales Domnul si i-a proslavit”. Ba ne spune si mai mult: sa nu-i nici judecam. Un preot pacatos ajuns sa dea socoteala pentru faptul ca a slujit cu nevrednicie a facut urmatoarea marturisire: “nu purtam eu Sfanta Jertfa, nici nu impartasam eu poporul, de cand m-am departat de Dumnezeu. Ci ingerul lui Dumnezeu venind, purta si impartea la popor Sfanta Jertfa. Iar eu, in acea vreme, zaceam legat dupa Sfantul Prestol”. Exista insa canoane care cer sa nu te impartasesti la un cleric vicios. Si atunci este de trebuinta ca ucenicii sa se roage pentru duhovnicii lor ca Dumnezeu sa-i tina in stare de curatie.
Ucenicii trebuie sa se roage lui Dumnezeu si pentru ca atunci cand merg la duhovnic, cu o problema dificila. Dumnezeu sa-i puna acestuia pe limba sfatul cel mai potrivit. Ba mai mult, ucenicul trebuie sa se roage lui Dumnezeu si pentru ca rugaciunile ce le face duhovnicul pentru el sa tie ascultate: “Cand cineva trimite un avocat sa-l apere in fata imparatului, se roaga mereu pentru el sa fie ascultat. Caci nu e ascultat avocatul, ci cererea ce a trimis-o el la imparat. Tot usa rugati-va si voi ca sa fiu ascultat. Caci aratandu-va ascultare, ma rog impreuna cu voi pentru sanatatea trupului si sufletului vostru. Iar de voi fi ascultat aceasta voi pune-o pe seama rugaciunilor voastre. Caci eu nu sunt nici macar un avocat vrednic de a va apara, ci ma socotesc o sluga trimisa. Deci Domnul sa asculte rugaciunile voastre. Rugati-va pentru ticalosia mea”.
Episcopul Andrei al Alba Iuliei
