Actualitate

Întâlnirea de suflet cu tinerii din Gimnaziul Saharna Nouă

1449

„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de nimic.” (Sfântul Apostol Pavel)

În lume există o criză a transmiterii valorilor culturale și spirituale tinerilor. Știm că este dificil pentru tinerii care stau departe de Biserică să o cunoască și să i se alăture.

Cine poate oferi răspunsuri autentice la întrebările fundamentale ale vieții, cine poate oferi un sens existenței fiecărui om? Numai Bunul Dumnezeu. Iar Bunul Dumnezeu vorbește și acționează prin oamenii care îi iubește și îi slujesc lui.

La întâlnirea de suflet și pentru suflet, la care s-au propus realizarea obiectivelor: promovarea modelelor creștin ortodoxe, formarea tinerilor în trăirea duhovnicească și încurajarea dialogului între tineri, au participat: preotul paroh al satului Saharna Nouă; părintele secretar al mănăstirii Saharna; profesorul de religie – ierom. Spiridon împreună cu 3 tineri din Instituția Publică Gimnaziul ,,Mihai Eminescu’’, din or. Orhei; tineri ortodocși studenți de la ATOM; profesori și elevi din gimnaziul nostru, care au venit cu îndemnuri și prezentări împărtășind din experiență, învățând unii de la alții cum să traiască plăcut lui Dumnezeu chiar dacă lumea ademenește cu pofte de tot felul. Întâlnirea a fost și un prilej bun de a fi mai aproape de valorile noastre, de a ne înțelege mai bine pe noi înșine, de a înțelege rațiunea existenței noastre.

Este bine ca tinerii să fie însoțiți și ajutați în căutările lor. Credem că a rămâne în permanent dialog cu generațiile tinere este salvator, ca Hristos care era mereu înconjurat de mulțime.

Sperăm că am retrezit tinerii participanți pentru adevăratele valori creştine, pentru o viaţă în duhul Evangheliei, că i-am ajutat să conştientizeze semnificaţia trăirii în Hristos.

Ne urăm, încontinuare, să sporim în credinţă şi în sfinţenie, în bucurie și fapte bune, spre slava lui Dumnezeu și folosul Bisericii dreptmăritoare. Amin.

Profesor – ierom. Vasilisc Donica


Articole postate de același autor
6583

Despre dragoste sau de ce tinerii de astăzi nu mai vor să întemeieze o familie

  Acum 20 de ani, când eram încă în școală, tinerilor nu le era necesar să li se dovedească faptul că căsătoria, nașterea de copii – este un lucru bun și corect. Nimeni (sau aproape nimeni) nu-şi putea imagina că el nu va vrea să aibă o familie, nu-şi va dori să-şi vadă copiii și […]