Actualitate

„Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi…” Duminica Vameşului şi a Fariseului la Mănăstirea Curchi

799
“Duhul smereniei bucu­ră pe Domnul mai mult decât toate” (Sfântul Siluan Athonitul)

În Duminica după Nașterea Domnului Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.

Duminica Vameşului şi a Fariseului este prima Duminică a perioadei Tri­o­dului, după numele cărţii li­­turgice care conţine slujbele din timpul Marelui Post. Perioada Trio­du­lui durează în total 10 săp­tă­mâni, mai întâi trei săp­tă­mâni de pregătire, apoi cele şap­te săptămâni ale Postului di­naintea praznicului Învierii Dom­nului. Această perioadă de ze­ce săptămâni, care simbo­li­zea­ză întreaga noastră viaţă de stră­danie pe calea mântuirii în Hris­tos, se constituie dintr-o se­rie de slujbe religioase şi ru­gă­ciuni speciale, de post şi în­frâ­nare, de lecturi duhovniceşti şi de exersare a smereniei, ca şi de chemare de a manifesta mai e­vident iubirea noastră faţă de Dum­nezeu şi faţă de semeni.

Parabola Duminicii de astăzi ne prezintă doi oameni care merg la Templu pentru a se ruga: un vameș și un fariseu. Cel dintâi, cu ochii la pământ, se ruga smerit: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”. Cel de al doilea, plin de trufie, i se adresează lui Dumnezeu: „Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi sau ca şi acest vameş.” Dacă cuvintele fariseului sunt cuvinte care-i osândesc pe ceilalţi şi îl înalţă pe el, atunci vameșul nu spune mai nimic, nu face decât să-şi bată pieptul şi să plângă cuprins de smerenie.

Dumnezeu Căruia I se adresează ambii, este Cel Care a venit pentru a-i chema pe cei păcătoşi la pocăinţă, nu pe cei drepţi care cred că nu au nevoie de El. „Faptul că Dumnezeu îi cheamă pe păcătoşi este, într-adevăr, o veste bună, dar de la noi se vrea ceva mult mai greu decât fapte de evlavie: de la noi se aşteaptă să ne dăm seama că suntem păcătoşi! Nu trebuie să subestimăm dificultatea unei astfel de cerinţe, dificultatea faptului de a înţelege cât de mult avem nevoie de Dumnezeu. Conform Sfântului Isaac Sirul, cel care ştie cum este cu adevărat, acesta este mai mare decât cel care poate învia morţii,” ne spune pr. John Behr.

După citirea pericopei evanghelice, PS Siluan a adresat un cuvânt de învățătură către cei prezenți.

„Prin această Duminică, Biserica începe perioada Triodului, perioada care ne pregătește de întâlnirea noastră cu Dumnezeu Cel Înviat. Duminica Vameșului și a Fariseului ne îndeamnă să lăsăm boala fariseismului și să căutăm smerenia, să lepădăm grijile lumești și să tindem către adevărata noastră Patrie, cea cerească. Să reflectăm și noi cine trăiește în noi vameșul sau fariseul? Să nu mai căutăm ce face aproapele, să nu mai cârtim și judecăm pe alții, ci să ne vedem starea proprie, asemenea vameșului smerit, iar rugăciunea sa să ne fie sprijin în acest sens: „Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului”, a menționat Preasfinția Sa.

Dumnezeu privește la inima omului. Dacă inima se îndurerează pentru păcatele ei şi se pocăiește în chip sincer, Domnul nu doar primește această rugăciune, ci și îi oferă omului sprijinul și ajutorul pentru o schimbare a vieții și a trăirii ei alături de El.

Sursa: manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
1300

Icoana și Moaștele Fericitei Matrona vor fi aduse la Catedrala episcopală din Soroca

Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi! Sâmbătă, 21 noiembrie 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Ioan, episcop de Soroca, icoana și fragmente din moaștele Fericitei Matrona de Moscova vor fi aduse la Soroca. Sunt așteptați toți sorocenii să participe la acest itinerar duhovnicesc! Sfânta Fericita Matrona, pe care Sfântul Ioan de Kronstadt a […]