Actualitate

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit sfințirea prestolului bisericii din s. Zorile, r. Orhei

1340

În duminica a X-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei „Sf. Treime” din s. Zorile, r. Orhei.

În dimineața zilei, Mitropolitul Moldovei a fost întâmpinat în fața bisericii de către părintele protopop de Orhei, Prot. mitr. Iulian Rață și un sobor de preoți și diaconi din circumscripție.

A urmat slujba de sfințire a prestolului, cu toate cele prescrise în rânduiala slujbei de târnosire, după care Mitropolitul Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, având coliturghisitori pe Prot. mitr. Iulian Rață, protopop de Orhei, Pr. Victor Casian, parohul bisericii și un sobor de slujitori veniți din parohiile învecinate.

Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul Sfintei Mănăstiri Curchi.

În timpul serviciului divin, la Vohodul mic, părintele-paroh Victor Casian a fost decorat cu dreptul de a purta paliță, iar preotul Oleg Plopan din parohia Puțintei, r. Orhei a fost binecuvântat de a purta cruce de aur.

Tot astăzi, diaconul Eugeniu Ceinac, absolvent ATOM, anul 2012, a fost hirotonit în treapta de preot, pe seama bisericii cu hramul Sf. M. Mc. Gheorghe din mun. Chișinău, sectorul Telecentru.

După Sfânta Liturghie a urmat Tedeum-ul de mulţumire, după care, Mitropolitul a rostit un cuvânt de învățătură cu referire la importanța actului de sfințire a Sfântului Prestol, explicând totodată și sensurile duhovnicești ale acestei Sfinte Taine.

De asemenea, ÎPS Vladimir a felicitat credincioşii parohiei cu ocazia acestui eveniment de referinţă din istoria localităţii.

Părintele-paroh Victor a mulţumit Înaltpreasfințitului Vladimir pentru bunăvoinţa și dragostea sa părintească de a împărtăşi bucuria evenimentului cu membrii comunității ortodoxe din satul Zorile.

La final, mai mulți ctitori și binefăcători au fost decorați de către Mitropolit cu ordine mitropolitane și diplome arhierești.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1270

În Duminica a IV-a după Cincizecime, Înalt Prea Sfințitul Nicodim a liturghisit la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

În Duminica a IV-a după Cincizecime și ziua pomenirii Sfântului Cuviosul Serghie de Radonej, Înalt Prea Sfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a săvîrșit Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Nicolae” din orașul Orhei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, avînd ca oaspețe de onoare pe protoiereul Anatolie Topală, fiul vrednicului de pomenire […]