Cu Dumnezeu pe drumul Cunoașterii
Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Schimbarea la Față a Mântuitorului
Dacă te rogi lui Dumnezeu și apoi faci cele ce nu sunt plăcute lui Dumnezeu, niciodată nu vei putea termina zidirea sufletului tău
Să ne doară sufletul pentru cei care ne fac rău, mai mult decât ne doare pentru noi înşine
Amintiţi-vă atunci că aveţi în Ceruri o Maică, pe Împărăteasa Cerurilor!
Radu Gyr – Metanie
Postul bucuriei, ziua a X-a: să trecem peste obstacolele vieții cu încredere și cu sprijinul lui Dumnezeu
Rugați-vă cum nu v-ați mai rugat niciodată!
Canonul de pocăință al sf.Andrei Criteanul oficiat în catedrala episcopală din Bălţi
Adrian Sorin Mihalache: „Viaţa spirituală şi dezvoltarea armonioasă a copiilor” (IV)
„Cavalerii armoniei” la Biserica din Dumbrava
„Părinte, sunt obligat să lucrez Duminica”
Credința trebuie să fie o alegere liberă, altfel nu are nici o valoare
De ce se face pomenirea morților la anumite momente (zile, luni sau ani)?