Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit în Parohia ”Sf. Ierarh Nicolae” din Durlești

613

Joi, 15 septembrie 2022, în ziua sărbătoririi Sfinţilor Cuvioși Antonie şi Teodosie, întemeietorii și ocrotitorii Lavrei Pecerska din Kiev (+1073 și +1074), credincioșii din Durlești, de la mic, la mare, l-au întâmpinat cu deosebită dragoste și bucurie duhovnicească pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, care a oficiat un Serviciu divin praznical, cu prilejul aducerii pentru totdeauna în această comunitate a unui chivot cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina.

Alături de Mitropolitul Vladimir, au înălțat rugăciuni Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretar mitropolitan, Prot. mitr. Zosima Toia, Protopop al Sectorului III Chișinău, PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul Sfintei Mănăstiri Ciuflea, Prot. Adrian Toia, parohul bisericii ”Sf. Ierarh Nicolae” și un sobor de preoțesc.

În timpul Sfintei Liturghii, întreaga adunare bine-credincioasă, a înălțat rugăciuni de laudă și de mulțumire către Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, care, din Mila lui Dumnezeu a învredincit durleștenii să primească sfintele sale moaște.

La Vohodul mic, Prot. mitr. Zosima Toia a fost decorat cu înalta distincție mitropolitană „Icoana Maicii Domnului de la Hârbovăț”, în semn de recunoștință arhipăstorească, pentru activitatea străduitoare și pilduitoare, desfășurată mai bine de trei decenii în Via Domnului, iar Prot. Adrian Toia, parohul sf. lăcaș a fost binecuvântat de către arhipăstor cu dreptul de a purta mitră.

După Serviciul divin a urmat înconjurul bisericii cu citirea Evangheliilor, iar mai târziu a fost oficiat un Tedeum, pentru sănătatea trupească și sufletească a ctitorilor și enoriașilor.

Vorbind celor prezenți, Vlădica Vladimir a adresat călduroase cuvinte de felicitare cu prilejul acestui important eveniment – aducerea moaștelor Sf. Nectarie, dând aprecieri deosebite muncii jertfelnice și realizărilor părintelui Zosima și a fiului său părintelui Adrian, pe tărâmul activității pastoral-misionare. În acest context, Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat speranța că aceste eforturi prodigioase de propășire a credinței vor avea o îndelungată continuitate, pentru credincioșii din Durlești, dar și pentru creștinii dornici de a-i aduce prinos de rugăciune Sf. Ierarh Nectarie, la chivotul cu părticele din moaștele sale, care începând cu ziua de astăzi vor fi păstrate cu evlavie în biserica ”Sf. Ierarh Nicolae” din Durlești.

Cu prilejul sărbătorii, arhipăstorul i-a felicitat pe cei prezenţi, rostind cuvânt de învăţătură despre viaţa, activitatea şi minunile Sfântului Ierarh Nectarie al Eghinei.

În această zi semnificativă pentru credincioșii din Durlești, răspunsurile liturgice le-a oferit corul Sfintei Mănăstiri Curchi.

***

Scurt istoric:

Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a luat fiinţă la 14 ianuarie 2002.

În ziua sărbătoririi Sfântului Vasile, protoiereul Zosima Toia, Protopop de Chişinău a venit în faţa credincioşilor din biserica „Sfinţii Voievozi” din Durlești cu iniţiativa de a construi о nouă biserică în alt sector al satului care a fost susţinută prin 559 de semnături ale enoriaşilor.

După înregistrarea documentelor s-a purces la elaborarea proiectului de edificare a bisericii.

Cu ajutorul Domnului, osârdia Protopopului Zosima Toia şi osteneala credincioşilor biserica a fost construită în formă de corabie. Iconostasul a fost confecţionat în România. Pictura a fost executată în stil neobizantin de către maestrul Ion Casian din România.

Lucrările de construcţie au durat patru ani. La 21 octombrie 2007, biserica a fost sfinţită de un sobor de preoţi în frunte cu Înaltpreasfinţia Sa Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove.

Adresa juridică a bisericii: or. Durlești, str. Podgorenilor, 85 A

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1604

Modul creștinesc de a întâmpina Anul Nou

Aduceți-vă aminte cum ați întâmpinat mulți dintre voi anul cel nou și acum judecați singuri, cu sânge rece, dacă seamănă asta cu ceva cât de cât creștinesc! Să jucați cărți până la miezul nopții ori să pălăvrăgiți despre toate fleacurile, iar la miezul nopții, la hotarul dintre anul vechi și anul cel nou, să luați […]