Înălțarea Domnului sărbătorită prin slujbă arhierească, la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

1017

Joi, 10 iunie 2021, de Măreața Sărbătoare, Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni.

În timpul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările și ajutorul ce îl revarsă părintește peste omenire, cerându-se totodată sănătate pentru cei aflați în situație de boală și neputință trupească, dar și putere și ajutor pentru cei ce îngrijesc de cei bolnavi.

La final Înaltpreasfinția Sa, a felicitat părintește, cu Sfânta sărbătoare pe credincioșii prezenți.

Totodată Înaltpreasfinția Sa a menționat: „Înălţarea cu trupul la cer a Domnului nostru Iisus Hristos este evenimentul care adevereşte încă o dată şi completează slăvită Sa înviere din morţi. Cel pe care moartea nu a putut să-l învingă, în prezenţa Apostolilor Săi, se ridică la cer, dovedindu-se încă o dată şi pentru totdeauna stăpân al legilor firii.

Înălţarea cu trupul la cer a Mântuitorului Hristos înseamnă cea mai înaltă demnitate la care poate fi ridicată firea noastră umană şi prin aceasta ne sunt date nouă posibilităţi fără margini. Peste orizontul strâmt al păcatului şi al morţii, pentru om răsare acum soarele neapus al îndumnezeirii Sale. Trupul înviat şi înălţat la cer al Domnului nostru Iisus Hristos este cea mai sigură garanţie a vieţii noastre veşnice…

Cu praznicul de astăzi încheiem şi noi zilele de bucurie de după strălucita înviere din morţi a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. îmbărbătându-ne ca şi Apostolii, să ne lăsăm cuprinşi de cealaltă sfântă bucurie, că Mântuitorul stă acum veşnic Arhiereu pe tronul slavei, mijlocind la Tatăl mântuirea noastră. Acest fapt să ne umplem de nădejde că, stând în ceruri alături de Tatăl şi de Sfântul Duh, Mântuitorul este totuşi mereu prezent în mijlocul nostru în Sfânta Euharistie, chezăşia învierii noastre.” (Diac. asist. Viorel Ioniță)

Răspunsurile liturgice au fost date armonios de Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

Foto: Arhid. VENIAMIN (Seculțanu)

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
1289

Convorbirea sufletului cu Dumnezeu

Neîncetat rugați-vă. (1 Tesaloniceni 5, 17) Să-l cerem Domnului, din toată inima, să-l atragă pe fiecare din noi tot mai mult la Sine, încât să nu purcedem niciodată la rugăciune cu răceală și împrăștiere sau cu conştiinţă necurată, cu o inimă care n-a ajuns să se împace cu toată lumea, ci rugăciunea noastră să fie […]