În ziua pomenirii Sfântului Ierarh Nicolae, PS Episcop Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a liturghisit la Mănăstirea Ciuflea

1494

„Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”

În ziua pomenirii Sf. Ierarh Nicolae Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, la invitația preacuviosului părinte arhimandrit Nicolae (Roșca) a liturghisit la Mănăstirea Sf . Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea.

Serviciul divin a fost oficiat în prezența numeroșilor creștini care au pășit pragul mănăstirii spre a mulțumi lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, dar și pentru a-I cere liniște, pace și binecuvântare cerească.

După citirea pericopei evanghelice, PS Ioan a adresat credincioșilor prezenți la slujbă un cuvânt de învățătură.

În continuare, Vlădica Ioan s-a rugat dimpreună cu slujitorii mănăstirii şi credincioşii prezenţi în sfântul lăcaş, pentru mila şi îndurarea Domnului pentru tot poporul cel binecredincios.

După Liturghie, Episcopul Vicar înconjurat de soborul preoțesc a oficiat un Tedeum de sănătate, iar mai apoi s-a adresat cu un cuvânt de felicitare către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicolae, cu prilejul celebrării Sfântului Ocrotitor – Marelui Ierarh Nicolae.

De asemenea, Preasfinția Sa a apreciat în mod deosebit strădaniile Arhimandritului Nicolae, duhovnicul și administratorul acestui sfânt așezământ din inima Chișinăului, pentru buna amenajare și lucrările de restaurare desfășurate aici, dar în special pentru grija spirituală și slujirea jertfelnică întru propășirea duhovnicească a mănăstirii, care se bucură astăzi de viețuitori vrednici, care duc cu cinste tradiția Credinței Ortodoxe, fiind un exemplu pentru bunii creștini, dornici de alinare și îndrumare.

La finele slujbei, PS Ioan a mulțumit credincioșilor pentru participarea la Sfânta Liturghie, îndemnând întreaga suflare la un post sincer, aducător de roade duhovnicești, însoțit de mai multă rugăciune și milostenie, ca astfel să-l primim cu inimile curate pe Hristos cel care s-a născut din Fecioară pentru îndumnezeirea noastră.

sursa http://ioanmosnegutu.info/

 


Articole postate de același autor
5535

Pelicanul – simbol al Mântuitorului

Pelicanul este un simbol al Mântuitorului folosit destul de timpuriu, atât în Răsărit cât şi în Apus şi semnifică atotputernicia jertfei lui Hristos. În creştinism Dumnezeu e răstignit; drumul către Înviere trece prin cruce. Pelicanul care îşi străpunge pieptul pentru ca din sângele său să-şi hrănească fiii şi să le dea viaţă, Îl simbolizează pe Hristos, care pe […]