În temniţa am fost, şi M-aţi cercetat…

3415

Drept răspuns la îndemnul nostru de a ajuta pe cei aflaţi în detenţie, creştinii din satul Ghidighici, precum şi cei din alte parohii, au venit în susţinerea misiunii "Biserica după gratii".

În aceasta dimineaţa, adunând produse alimentare, haine şi încălţăminte, le-am dus la Penitenciarul nr. 16-Pruncul. Credem, că darurile oferite vor fi utile persoanelor aflate în detenţie, îi vor face să fie buni, mulţumitori şi recunoscători faţă de Dumnezeu, iar noi, vom ţine mereu în gândul nostru cuvintele Mântuitorului: "În temniţa am fost, şi M-aţi cercetat, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, flămând am fost, şi M-aţ hrănit...".

Vă mulţumim tuturor, celor ce ne susţineţi în aceste acţiuni caritabile. Mă rog ca Bunul Dumnezeu să ne dăruiască pace, linişte şi întru toate bună sporire!

Preot Maxim Melinti

 

Articole Asemănătoare
415

Preasfinţitul Petru alături de cei nevoiași

Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viaţa creştină şi pentru fiecare dintre noi. Pentru că la judecata din urmă Mîntuitorul ne aminteşte de toate faptele bune, dar mai ales despre milostenie, care este fiica cea mai mare a iubirii creştine. Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, fiind înzestrat cu această virtute, în această […]

Articole postate de același autor
426

Durerea este una din expresiile cele mai des întâlnite ale dragostei

Durerea ta pentru necredinţa unora arată dragostea ta faţă de Hristos. Ştii şi tu că durerea este una din expresiile cele mai des întâlnite ale dragostei. Să te păzeşti bine, însă, ca nu cumva să îi urăşti pe cei care nu cred. Acest lucru ar fi pentru tine vătămător, iar pentru ei, nefolositor. Tu să […]