În perioada 23-26 septembrie 2022, a avut loc Drumul Crucii și al Pocăinței închinat sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci

572

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, în perioada 23 – 26 septembrie 2022, în Republica Moldova s-a desfășurat un Drum al Crucii şi al Pocăinţei cu deplasarea în autocare, prilejuit de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, pe un traseu prestabilit: s. Naslavcea, r. Ocnița; or. Vulcănești; or. Ungheni; s. Holercani, r. Dubăsari.

***

În noaptea de vineri, 23 septembrie 2022, ora 00:00, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove și cu prezența Episcopului Ioan al Sorocii s-a dat start pelerinajului „Drumul Crucii și al Pocăinței”.

În dimineața zilei de 23 septembrie 2022, pelerinii au ajuns în cel mai de nord punct al Republicii Moldova s. Naslavcea, r. Ocnița. Aici pelerinii au fost întâmpinați călduros de către părintele paroh Arhimandritul Lazăr și de numeroși credincioși ai parohiei.

În ritm de rugăciune, cu ajutorul Bunului Dumnezeu pelerinii au ajuns în orășelul Cupcini, r. Edineț. Aici Pelerinii au fost întâmpinați cu mare bucurie de către Prot. mitr. Adrian Coțelea, secretar eparhial al Eparhiei de Edineț și Briceni și un sobor de preoți împreună cu creștinii parohiei „Sf. M. Mc. Dimitrie” din localitate. Toți cei prezenți au înălțat rugăciuni la Icoana Maicii Domnului ce se află în Sfânta Biserică sus numită.

După orașul Cupcini, pelerinii sau îndreptat spre Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” s. Nicoreni, r. Drochia. Aici au fost întâmpinați de obștea monahală a Sfântului Așezămînt. Iar în incinta catedralei mănăstirești a fost săvârșit un Te-deum de sănătate unde au fost pomeniți ierarhii Bisericii ortodoxe din Moldova și toți participanții la Drumul Crucii și al Pocăinței.

Mai apoi pelerinii și-au îndreptat pașii spre paraclisul unde a fost înmormântat pururea vrednicul de pomenire PC Arhim. Rafail (Bodiu), Primul Stareț al Mănăstirii, aici PC Arhim. Nicolae (Roșca) împreună cu preoții, pelerinii și obștea monahală au săvârșit o litie întru odihna sufletului Arhimandritului Rafail.

În a doua parte a zilei de vineri, 23 septembrie 2022, pelerinii au ajuns în inima capitalei de nord a țării noastre - mun. Bălți. În catedrala „Sf. Întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa Elena” au fost expuse spre închinare chivotele cu părticele din sfintele moaște ale Împăraților întocmai cu Apostolii Constantin și Elena și un chivot cu părticelelor a peste 40 de sfinți cuvioși.

S-a săvârșit un Te-deum de sănătate și binecuvîntare la sfârșitul căruia, pelerinii au fost miruiți cu unt de lemn sfințit.

La final, Părintele Arhim. Serafim (Goncear) a mulțumit Chiriarhului locului pentru îngăduința și bunăvoința de a fi primiți în catedrala sus numită pentru a se închina la cele sfinte.

La finele primei zile de pelerinaj, credincioșii participanți, au poposit la mănăstirea „Învierea Domnului” din incinta cimitirului „Sf. Lazăr” din municipiul Chișinău. Aici în incinta catedralei mănăstirești, s-a săvârșit un Te-deum de mulțumire pentru buna desfășurare a itinerarului de rugăciune planificat pentru ziua întâi a pelerinajului. Pelerinii au fost întâmpinați de către Prot. mitr. Nicolae. Tudoreanu, administrator al Sfintei Mănăstiri.

Astfel prima zi pelerinii au parcurs primii 500 de km, vizitând și închinîndu-se la sfințeniile din lăcașurile sfinte după cum urmează: Mănăstirea „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea, parohia „Adormirea Maicii Domnului” s. Naslavcea, parohia „Sf. M. Mc. Dumitru” or. Cupcini, Mănăstirea „Sf. Proroc Ilie” s. Nicoreni, r. Drochia, Catedrala „Sf. Întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa Elena” mun. Bălți și Mănăstirea „Învierea Domnului” din Chișinău.

Ziua a II-a de pelerinaj

În dimineața zilei de 24 septembrie 2022, În catedrala Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea la ora 06.30 s-a săvârșit Te-deum după care a fost continuat traseul prestabilit.

După aceasta, pelerinii sau îndreptat în Sud-ul Republicii, în eparhia de Cahul și Comrat urmând să viziteze spre închinare:

Mănăstirea în construcție „Nașterea Maicii Domnului” or. Taraclia, pelerinii au fost întâmpinați de către PC Arhim. Luca (Lozovanu) și de întreaga obște monahală.

A urmat deplasarea la Centrul Administrativ al r. Vulcănești, cel mai sudic oraș din țară, pelerinii au vizitat Catedrala în construcție cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”.

În a doua parte a zilei, pelerinii au ajuns în inima orașului Cahul, la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Arh. Mihai și Gavriil”. Aici pelerinii au fost întâmpinați de către Prot. mitr. Mihail Mungiu, Secretar eparhial împreună cu confrații slujitori ai catedralei.

Împreună cu pelerinii, preoții și credincioșii orașului Cahul s-au săvârșit rugăciuni către Născătoarea de Dumnezeu și către toți Sfinții, pentru sănătate și pace. La final, părintele secretar a mulțumit PC Arhim. Nicolae care este și conducătorul Drumului Crucii și al Pocăinței, pentru rugăciunile înălțate și aici în această Sfântă Catedrală.

s. Pogănești, r. Hîncești – Vizitând sfântul locaș, am rămas profund impresionați de căldura enoriașilor parohiei în care am fost întâmpinați de către părintele paroh, Pavel Herghiligiu. Aici în preajma bisericii pe o stâncă impunătoare, pe malul bătrânului Prut, se înalță o Troiță din piatră albă iluminată iar cele 99 trepte din piatră sunt în unison cu gândul Înălțării Cinstitei și de Viață Făcătoarei Cruci a Domnului.

În seara zilei de sâmbătă, după săvârșirea Slujbei Privegherii, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni împreună cu slujitorii, au întâmpinat în fața Catedralei Episcopale „Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni, pe toți pelerinii de la Drumul Crucii.

Ziua a III-a de pelerinaj

25 septembrie, 2022, în Duminica a XV-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni.

În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de soborul slujitorilor și de credincioșii prezenți.

Alături de Înaltpreasfinția Sa au coliturghisit: PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” din Chișinău și un sobor de preoți și diaconi.

Ziua a IV-a de pelerinaj

În noaptea zilei de 26 septembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Schitul „Sf. Irh. Nicolae” din s. Holercani, r. Dubăsari, al Mănăstirii „Sf. M. Mc. Teodor Tiron” Ciuflea din capitală.

Întâistătătorul a fost întâmpinat la ora 03:45 de către PC Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul-administrator al Mănăstirii Ciuflea și al schitului sus numit împreună cu un sobor de Preoți și pelerinii ce au participat la Drumul Crucii și al Pocăinței prilejuit de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.

Aducem Mulțumiri tuturor pelerinilor pentru participarea la pelerinaj și în rugăciunile închinate Preamilostivului Dumnezeu.

Dumnezeu să răsplătească tuturor truda și timpul petrecut împreună în acest pelerinaj închinat sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci!

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
1782

ÎPS Mitropolit Vladimir a binecuvântat Drumul Crucii și al Pocăinței, care se va desfășura în jurul Chișinăului

Preacuvioși și preacucernici părinți, Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori, Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, în perioada 17-18 iulie 2020, în jurul Capitalei ţării noastre se va săvârşi tradiţionalul Drum al Crucii şi al Pocăinţei (ediția a XVII-a), prilejuit către ziua serbării: Sf. Ierarh Andrei Criteanul, Sf. Mucenic […]