În Parohia ,,Sfânta Cuvioasa Parascheva” din satul Văsieni s-a desfășurat prima ediție a Festivalului de Tradiții Pascale cu genericul: ,,Leagănul învierii”

1092

Cu prilejul sărbătorii Sfintelor Paști, în Săptămâna Luminată, la 25 aprilie 2022, în curtea bisericii cu hramul ,,Sfânta Cuvioasa Parascheva” din satul Văsieni, s-a desfășurat prima ediție a Festivalului de Tradiții Pascale cu genericul ,,Leagănul învierii”.

În cadrul evenimentului ne-au onorat cu prezența și cu frumoase mesaje de felicitare organizatorii care au contribuit esențial la buna desfășurare a festivalului:

1. Preacucernicul Părinte, Protoiereul Mitrofor Anatolie STEFANOV, Protopopul raionului Ialoveni;

2. Domnul Sergiu CANDU, Primarul satului Văsieni;

3. Preacucernicul Părinte Eugen SPRÎNCEAN, Parohul Bisericii cu hramul ,,Sfânta Cuvioasa Parascheva” din satul Văsieni;

4. Domnul Mihail SILISTRARU, Preşedintele raionului Ialoveni;

5. Distinsa doamnă Diana DICUSARÎ, Maestru în arte, Director general, Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial al Ministerului Culturii;

6. Distinsa doamnă Diana JOSU-BRANIȘTE, Șef, Secția cultură, Consiliul raional Ialoveni.

În cadrul programului artistic al festivalului au evoluat formații corale bisericești și ansambluri etnofolclorice din localitățile raionului Ialoveni, care au interpretat un repertoriu de muzică sacră și cântece populare pascale, iar meșterii populari au etalat cu dragoste expoziții originale.

 
Pe scena festivalului de cântări și datini pascale și-au demonstrat măiestria artistică:

1. Corul Bisericii cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din c. Ruseștii Noi, conducător – distinsa doamnă Maria CÎRLAN;

2. Ansamblul etnofolcloric MOȘTENITORII, Văsieni, conducător artistic – distinsa doamnă Galina DARII;

3. Corul de copii al Bisericii cu hramul ,,Sfânta Cuvioasa Parascheva” din s. Văsieni, conducător – distinsa doamnă Tatiana NACU și distinsa doamnă Olga PLĂMĂDEALĂ;

4. Ansamblul etnofolcloric ȚĂRĂNCUȚA, Bardar, conducător artistic – distinsa doamnă Galina TONU, vicepreședintele raionului Ialoveni;

5. Ansamblul vocal ,,Anastasyos”, conducător – distinsa doamnă preoteasă Veronica GRIGORIȚĂ, împreună cu grupul instrumental de copii ,,Generația Folk”, de la Centrul social ,,Sfântul Filaret cel Milostiv”, al Bisericii cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din s. Costești;

6. Ansamblul etnofolcloric FLOARE DE SALCÂM, Cigîrleni, conducător artistic – domnul Tudor ODAGIU;

7. Corul ,,Copilărie – Păpădie”, din s. Suruceni, conducător – distinsa doamnă Gabriela BLĂNIȚĂ;

8. Ansamblul etnofolcloric FIRICEL DE BUSUIOC, Ulmu, conducător artistic – domnul Nicolae GHEORGHIU;

9. Corul de tineret al Bisericii cu hramul ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din s. Bardar, conducător: Preacucernicul Părinte, Protoiereul Gheorghe LUNIC;

10. Ansamblul etnofolcloric ALINĂ-TE DOR, Dăceni, conducător artistic – distinsa doamnă Zinaida ȘUBA;

11. Corul Bisericii ,,Înălțarea Domnului” din s. Horodca, conducător – distinsa doamnă preoteasă Inga FORDEA;

12. Ansamblul etnofolcloric DOR MOLDOVENESC, Văsieni, conducător artistic – domnul Serghei PLĂMĂDEALĂ.

La finele sărbătorii toate formațiile participante s-au bucurat de înalta apreciere a organizatorilor, iar soborul de preoți împreună cu publicul spectator, organizatorii și laureații festivalului au cântat măreț Imnul Învierii ,,Hristos a înviat !”

Organizatorii exprimă sincere mulțumiri sponsorilor generoși ai evenimentului: Compania „Rifero” din s. Văsieni și Plăcintăria „La Lenuța” din s. Bardar.

Sursa: Secția Cultură Ialoveni | Facebook


Articole postate de același autor
1987

Predică la Duminica a II-a după Rusalii – a Sfinţilor Români – Pr. Ion Cârciuleanu

Sfinţii neamului nostru au urmat pe Hristos.   Dreptmăritori creştini,   În pericopa evanghelică de astăzi, Îl vedem pe Hristos Domnul umblând pe lângă Marea Galileei. Având nevoie de lucrători pentru Împărăţia veşnică, S-a adresat unor pescari, zicându-le: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni” (Mt. 4, 19). Aceştia, lăsând corabia, mrejele […]