Actualitate

În noaptea Sfintei sărbători a Nașterii Domnului, ÎPS Arhiepiscop Savva a săvârșit divina liturghie în Catedrala eparhiei de Tiraspol și Dubăsari

1412

În noaptea de 6 spre 7 ianuarie, de sărbătoarea Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ÎPS Savva, Arhiepiscopul de Tiraspol și Dubăsari, a condus Divina Liturghie în Catedrala "Nașterea Domnului Iisus Hristos" din Tiraspol.

În cadrul Liturghiei, Preasfințitul Vladîca a fost însoțit de clerul bisericii catedralei. La litania mare, s-au ridicat rugăciuni pentru a scăpa de răspândirea epidemiei de Covid-19.

Înainte de Sfânta Împărtăşanie, Arhiepiscopul Savva a dat citire Pastoralei Nașterii Domnului a Înaltpreasfințitului Patriarh Kiril al Moscovei și al întregii Rusii, adresată către arhipăstori, pastori, monahi și tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ruse.

Slujba festivă s-a încheiat cu o proslăvire în fața Icoanei Nașterii Domnului Hristos. Mai mult, Înaltpreasfințitul Vladica a felicitat clerul și turma drept-măritoare cu prilejul acestei mari Sărbători Împărătești a Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos, și a dat tuturor binecuvântare arhipăstorească.

Slujba festivă a fost transmisă în direct de Primul Canal TV transnistrean.

Știre tradusă și preluată de pe diocese-tiras.org 


Articole postate de același autor
1598

Dacă-L iubim pe Hristos, toate sunt uşoare

Dacă-L iubim pe Hristos, toate sunt uşoare. Eu n-am izbândit încă. Acum mă străduiesc să-L iubesc. La Hristos sunt toate; toate cele frumoase, cele sănătoase. Sufletul sănătos trăieşte darurile Sfântului Duh, care sunt dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea (Gal. 5, 22-23). Omul lui Dumnezeu trăieşte încă şi toate câte […]